Valentin Cojocaru, erou în poarta lui Pogon Szczecin contra Legiei Varșovia
Valentin Cojocaru (29 de ani) a fost decisiv pentru Pogon Szczecin în duelul cu Legia Varșovia, din runda cu numărul 26 din Ekstraklasa. Meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar prestația excelentă a portarului român nu a trecut neobservată.
Presa poloneză, în extaz: „Legia a vrut, dar Cojocaru și Pogon au avut un alt plan”
Evoluția lui Cojocaru a fost apreciată de jurnaliștii polonezi, care au remarcat intervențiile sale decisive în fața uneia dintre cele mai titrate echipe din Polonia.
„Legia a vrut, dar Cojocaru și Pogon au avut un alt plan”, au titrat cei de la Weszlo.
„După acest meci, un lucru e clar. Valentin Cojocaru și-a dat mănușile jos la pauză și a descoperit că are răni la mâini. Totul pentru că – aici exagerăm deliberat – mingea a fost în contact cu mâinile sale non-stop. Legia a încercat să-l învingă, dar goalkeeper-ul lui Pogon a fost de nebătut”, au mai scris jurnaliștii polonezi.
Cojocaru, în atenția Legiei Varșovia? „Directorul sportiv și-a notat numele lui în carnet”
Evoluția remarcabilă a lui Cojocaru a alimentat speculațiile privind un posibil transfer la Legia Varșovia, echipa cu cele mai multe titluri în Polonia.
„Directorul sportiv (n.r.- al Legiei) a fost la stadion, a văzut ce s-a întâmplat și probabil și-a notat numele românului în carnet. Cu un astfel de jucător, formația din Varșovia nu ar mai avea probleme cu portarii”, au notat polonezii.
Conform Transfermarkt, Valentin Cojocaru are o cotă de piață de 600.000 de euro.
În acest sezon, portarul român a bifat 25 de meciuri, în care a încasat 28 de goluri și a reușit 10 partide fără gol primit.
Cariera lui Cojocaru: de la FCSB la Pogon Szczecin
Cojocaru și-a început cariera la FCSB, iar de-a lungul timpului a mai evoluat pentru Crotone, Frosinone, Apollon Limassol, Farul, Voluntari, Dnipro-1, Feyenoord și OH Leuven.
În urma remizei cu Legia, Pogon Szczecin ocupă locul 4 în Ekstraklasa, cu 44 de puncte, la opt lungimi în spatele liderului Rakow, care are un meci mai puțin disputat. Legia este pe locul 5, cu 41 de puncte.
Valentin Cojocaru s-a cerut la naționala României: „S-a ajuns prea departe”
La finalul anului 2023, Valentin Cojocaru a fost nemulțumit de faptul că nu a fost convocat la echipa națională, în ciuda evoluțiilor sale constante. El a considerat că a fost nedreptățit de fostul selecționer, Edi Iordănescu.
„Nu-mi stă în caracter să vorbesc despre alți jucători, dar s-a ajuns prea departe. Pot spune fără lipsă de modestie că portarul echipei naționale (n.r.- Moldovan) a făcut mai multe greșeli în ultimul an decât am făcut eu în toată cariera.
Mi se pare derutant că am fost selecționat la echipa națională când jucam la Viitorul, iar după ce am jucat la două echipe mai bune din campionate mai puternice nu am mai fost selecționat”, spunea Cojocaru.
Odată cu numirea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei naționale, Cojocaru ar putea avea o nouă șansă. Selecționerul îl urmărește atent, iar portarul lui Pogon Szczecin ar putea fi convocat la următoarele meciuri ale României.