Florin Achim (32 de ani) semna cu FCSB în februarie 2022, după o discuție pe care Gigi Becali a avut-o cu duhovnicul jucătorului.
Măcinat de accidentări, fundașul nu a reușit să strângă decât un singur minut în tricoul „roș-albaștrilor”.
După despărțirea de FCSB, Achim a semnat cu Concordia Chiajna, dar nici aici lucrurile nu i-au mers mai bine, motiv pentru care a decis să pună capăt carierei de fotbalist în această iarnă.
Deși a pus ghetele în cui, Florin Achim nu va ieşi complet din fotbal, fiind numit director sportiv la CS Minaur Baia Mare, echipă aflată pe locul 10 (ultimul), în Liga 3, Seria 10, potrivit ziarmm.ro.
Ce a spus Achim despre perioada petrecută la FCSB
„Pot să spun că e o nouă aventură după o perioadă în care am fost chinuit de accidentări. Începe o nouă etapă în viaţa mea. Cu ghinion, să spun aşa (n.r. – perioada de la FCSB).
Până la 30 de ani n-am avut nicio accidentare, iar când am ajuns acolo… Toată perioada asta am fost chinuit de o accidentare la umăr. A fost o perioadă nasoală fotbalistic, dar o experienţă bună.
Orice fotbalist şi-ar dori să ajungă la Steaua (n.r. – FCSB), pentru că e cel mai important club din România, cu cele mai bune condiţii şi un loc unde poţi să faci performanţă”, a spus Florin Achim, la conferința de presă în care a fost prezentat la Concordia.
Achim, transferat la FCSB la insistențele duhovnicului
„Florin Achim… Eu vă spun sincer. A intervenit duhovnicul lui. O să râdeţi acum, dar eu vă spun adevărul, pentru că eu fac ce vreau cu banii mei la mine acasă. Are un duhovnic pe care eu îl iubesc foarte mult.
A intervenit el şi a spus: uite, este ucenicul meu. Bine, tată, nu mai zic nimic. Trebuia să plece şi am zis, ia stai mă de ce să plece. De un an jumate îl am şi nu l-am văzut.
I-am zis Bă, Dică, ai făcut ce ai vrut tu până acum, vreau doar să îl văd. De unde să ştiu că e bun dacă nu l-am văzut. Dacă erau Boboc sau Pantea extraordinari, atunci bă, sunt extraordinari, cum e Radunovic pe stânga…
Dacă are salariu, pentru ce să nu îi ţin eu pe băiat? O să avem şi meciuri în cupă, o să îl văd oricum. Dacă el va fi mai bun, sar toţi din schemă şi va fi Achim titular”, spus Gigi Becali, la Pro Arena, în urmă cu mai mult de un an în urmă.