CFR Cluj a remizat în duelul cu Universitatea Craiova de pe teren propriu din etapa cu numărul șapte a play-off-ului Superligii României, scor 1-1.
Ardelenii au deschis scorul în minutul 65, datorită golului marcat de Muhar din pasa decisivă a lui Cristi Manea, însă avantajul a ținut doar trei minute. Andrei Ivan a restabilit egalitatea, aducând astfel un punct echipei sale și spulberând șansele CFR-ului în lupta la titlu.
Conferință de un minut și jumătate a lui Dan Petrescu
Antrenorul campioanei en-titre din România a fost extrem de revoltat la finalul meciului, criticând dur deciziile de arbitraj. Dan Petrescu consideră că echipa sa a fost dezavantajată de arbitraj pe toată durata play-off-ului și a răbufnit în acest sens la flash interviu.
Ulterior, la conferința de presă a ales să răspundă doar la două întrebări, evidențiind aceleași probleme pe care le-a precizat și la interviul de la finalul meciului. Conferința susținută de tehnician a durat mai puțin de două minute, acesta părăsind nervos încăperea.
„Asta e, ce să facem? Dacă șapte din șapte am fost furați, șapte din șapte. Ce să mai zic? E istorie! Eu la Rapid am penalty clar la Morais, nu dă. Acum avem cartonaș roșu, se întoarce la VAR, gol clar din ofsaid, nu, Maglica dă gol, îl anulează. Bîrligea e penalty, nu e penalty. La Farul dăm gol, iar nu e bine, ofsaid, a dat gol Băluță.
Totul împotriva noastră, șapte din șapte. Luați, analizați-le ce s-a întâmplat. Nu contează cum a jucat echipa, nu mai contează nimic acum, ce mai contează? Mai sunt trei meciuri de jucat, au vrut să ne scoată din lupta pentru titlu, foarte bine, au reușit. Nu mai rezist, șapte din șapte, trag liniile alea când vor, când e capul, când…
La Craiova când a dat gol din ofsaid a zis că era capul nu știu care, umărul. Spuneți-mi o decizie proCFR la VAR, nu pro, corectă. Nu e complot, asta a fost, șapte din șapte, nu am ce să zic, am venit din respect pentru voi, nu am ce să vorbesc de fotbal, sunt foarte supărat pentru că nu am fost lăsați șapte meciuri să facem ce trebuie. Nu mai vreau să vorbesc”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului.