Screciu a dezvăluit ce i-a spus un jucător de la FCSB în timpul meciului

Universitatea Craiova a fost învinsă cu 0-1 de FCSB, în etapa a 12-a din Superliga României, după un meci tensionat disputat pe Arena Națională. Unicul gol al partidei a fost marcat de Florin Tănase, dintr-o lovitură de la 11 metri acordată în minutul 39 de arbitrul Istvan Kovacs.

După fluierul final, Vladimir Screciu a oferit o reacție vehementă, criticând arbitrajul celui considerat cel mai bun „central” din România. Fundașul oltenilor consideră că deciziile lui Kovacs au fost în favoarea FCSB și că penalty-ul din care s-a decis meciul a fost unul incorect.

„Îmi pare rău pentru acel penalty, în ghilimele, cum a zis domnul Istvan Kovacs că a fost penalty. Am revăzut faza de zece ori cel puțin cu colegii mei, nu știu unde a fost penalty, dacă a fost la piciorul stâng, care, cu siguranță, a fost în afara careului. Pentru mine, chiar nu a fost penalty, nu îmi explic acea fază.”

Screciu a continuat, subliniind că FCSB a fost avantajată pe tot parcursul meciului și că arbitrajul a fost mult prea indulgent cu jucătorii campioanei.

„Apoi, imediat a dat penalty la faza cu Romanchuk. Tot timpul noi am luat imediat galbene, pe cei de la FCSB i-a iertat de o grămadă de ori. Nu îmi explic, chiar aveam alte așteptări de la meciul ăsta, referitor la arbitraj.”

Jucătorul Craiovei a explicat și cum a trăit faza penaltiului, insistând că nu a existat contact real în interiorul careului:

„Cu Rakow am greșit, sunt responsabil, dar în seara asta, nu a existat niciun contact. M-am uitat foarte bine la picioarele lui, la ale mele. A fost umăr la umăr, mi-a luat puțin fața. Dacă s-a lovit cu piciorul exterior, cu siguranță era în afara careului, dar nici acolo nu am simțit un contact. Chiar sunt supărat.”

Fundașul oltean a relatat și o discuție avută pe teren cu Mihai Popescu, care a fost și el surprins de atitudinea arbitrului:

„În timpul meciului vorbeam cu Mihai Popescu și îmi zicea: ‘Mamă, chiar nu mă așteptam să nu iau galben la câte faulturi am făcut!’. La noi, la fiecare fază, imediat, galben, galben!”

Chiar dacă echipa sa a pierdut, Screciu spune că jocul Craiovei a fost bun și că antrenorul Mirel Rădoi i-a felicitat pentru atitudine.

„E supărare mare din cauza rezultatelor. În seara asta, echipa a jucat destul de bine, meritam să marcăm. Mister ne-a spus că e bucuros de atitudinea avută. Ne macină acest eșec, pentru că a venit în acest meci.”

Lasă un comentariu