Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului SuperLigii.
Funsho a deschis scorul în meci, dar echipa olteană, fiind în inferioritate numerică după eliminarea lui Houri, a întors rezultatul prin golurile lui Baiaram și Mitriță. Astfel, s-a apropiat la 4 puncte de liderul FCSB, care va juca în această rundă la Ovidiu împotriva Farului. După meci, jurnalistul Decebal Rădulescu a cerut demisia lui Cristiano Bergodi de la Rapid, afirmând că acesta a greșit tactica și a adus înfrângerea. Rădulescu a propus înlocuirea lui Bergodi cu Marius Șumudică, liber de contract după despărțirea de Gaziantep.
”Bergodi a pierdut meciul. În secunda asta, Marius Șumudică e liber de contract. După părerea mea, Bergodi ar trebui să plece. Campionatul e încheiat. Mi se par niște greșeli flagrante. În seara asta, Bergodi trebuie demis și adus Șumudică”, a transmis vehement Decebal Rădulescu, la emisiunea Fotbal Club.
Marius Șumudică: ”Dacă aș lua campionatul cu Rapid, am zis, a doua zi pot să mor”
Marius Șumudică a mărturisit că-și dorește în viitor să o antreneze din nou pe Rapid și să-l aibă alături de el pe Dan Șucu, care este un om potent financiar. De asemenea, ”Șumi” a susținut că visul său cel mai mare este să devină campion cu gruparea giuleșteană.
”Eu am spus, în momentul în care voi antrena Rapidul și dacă va exista șansa vreodată, că sper ca domnul Șucu să nu plece mâine…
În momentul în care va exista șansa să am un patron cu astfel de potență în spatele meu și să fim pe aceeași lungime de undă, nu știu… peste 2-3 ani, când se va ivi această oportunitate, este visul meu. Dacă aș lua campionatul (n.r. cu Rapid), am zis, a doua zi pot să mor!”, a spus Șumudică.
”Pentru mine, viața… M-am realizat, copiii stau bine, familia toată la fel. Bine, mai au nevoie de mine. Dar vorbind așa, între ghilimele, metaforic vorbind, ăsta este visul meu. Doar să mai antrenez Rapidul și să iau campionatul cu Rapid. Este singurul meu target pe care l-aș mai avea în momentul de față”, a mai declarat Șumudică.
Marius Șumudică a mai fost antrenor principal la Rapid în perioada iunie 2010 – aprilie 2011.