Siyabonga Ngezana (26 de ani), fundașul sud-african de la FCSB, s-a plâns de antrenamentele dificile de la vicecampioana României.
Într-un clip postat astăzi pe Instagram de Joyskim Dawa, camerunezul s-a adresat colegului său din linia defensivă întrebându-l despre starea antrenamentului. Cu evidente semne de extenuare, Ngezana a replicat: „este prea mult!”
Reacția lui Mihai Stoica după ce a auzit că Siyabonga Ngezana s-a plâns de antrenamentele de la FCSB
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a explicat de ce Ngezana are probleme cu antrenamentele lui Thomas Neubert de la vicecampioana României, însă este convins că sud-africanul poate face față cerințelor.
„Ngezana vine dintr-un fotbal mult diferit, d-aia am avut mari emoții când am dat ok-ul pentru transferul lui. Probabil că acolo (n.r – în Africa de Sud) antrenamentele fizice nu sunt atât de dure. Probabil că se consideră că nu e nevoie. Se știe foarte bine că jucătorii de culoare au calități fizice mult peste cei caucazieni.
Asta se vede și în atletism, mai ales la probele de viteză. Probabil că ei spun că sunt destul de buni și n-are rost să se antreneze mai mult decât o fac. D-aia probabil s-a plâns și Siya. Dar s-a plâns? Când s-a plâns? Probabil că era și în glumă, pentru că nu l-am avut suferind la antrenament. Duce!”, a spus Mihai Stoica, într-un interviu acordat sâmbătă.
7 meciuri a strâns Ngezana la FCSB în acest sezon, reușind să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă