Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, a transmis un mesaj mobilizator înaintea duelului de foc cu FCSB, unul dintre cele mai așteptate meciuri din play-off-ul Superligii. Oficialul oltenilor a subliniat importanța confruntării de pe stadionul „Ion Oblemenco”, dar crede că nu va fi decisivă pentru soarta titlului.
„E meci tare. Nu cred că e mai decisiv. Mai sunt destul meciuri, se pot întâmpla multe. Eu n-aș spune că e decisiv. Mai sunt 7 etape. Nu vreau să pun presiune. Astăzi nu avem voie să pierdem, pentru tot ce înseamnă atmosfera. Echipa nu are voie să piardă”, a declarat Cârțu.
Fostul antrenor a dezvăluit că a vorbit recent cu Mirel Rădoi, tehnicianul echipei, și că lotul este complet concentrat pentru această partidă.
„Sunt montați. Am vorbit și cu Mirel acum două zile. Vine public mult, peste 30.000. Trebuie să înțeleagă că este un meci cu alt specific. Trebuie să aibă răbdare, să susțină în orice moment al jocului. Mereu au fost meciuri încrâncenate”, a adăugat Cârțu, făcând apel la fani pentru susținere necondiționată.
În ceea ce privește situația atacantului Alisson Safira, oficialul a sugerat că acesta ar fi fost urmărit în mod special de adversari.
„Au fost inspirați, 4 atacanți. Doi de la U Cluj, doi la Dinamo. El era cel mai periculos al nostru în ultimul timp (n.r. – Alisson Safira), de asta poate era și urmărit așa, cu șmecherie. Tot ce am vorbit și toată polemica, sunt niște întrebări la care aștept un răspuns”, a punctat Cârțu.
Într-un ton glumeț, i-a transmis și un mesaj aniversar lui Safira:
„Îi urez la mulți ani, astăzi am auzit. Îi spun la mulți ani.”
Despre delegarea arbitrului Costreie, Cârțu a menționat o coincidență ciudată:
„E un tip simpatic, chiar și atunci când atacă. Dar știi cum e, coincidențele nu are cum să le evite. Costreie apare de 3 ori când joacă FCSB. În prima fază s-a auzit că va fi Kovacs, să vină după ce arbitrează Rangers… Au arbitrat șnur acolo.”
Cârțu își dorește ca partida să se dispute fără controverse și cu un fotbal de calitate:
„Și eu zic să se lase tot ceea ce se întâmplă în teren. Sunt două echipe care pot oferi spectacol. Pot oferi un meci electrizant, cu suspans. Să fie un meci fără polemici. Cel care e mai bun să câștige. Chiar dacă e egal, pentru mine nu e mare necaz.”
Totodată, a remarcat și dificultatea programului din play-off:
„Sunt meciuri importante, plus că Dinamo și-a revenit. Le jucăm și în zile importante, cu semnificație Biblică, ba Floriile, ba Paștele.”
Înaintea confruntării directe, FCSB este lider în Superliga, cu 35 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova se află pe locul trei, cu 32 de puncte. Vicecampioana vine în Bănie cu un moral ridicat, după două victorii în play-off, în timp ce oltenii încearcă să-și refacă moralul după înfrângerea cu CFR Cluj (0-2), urmând două succese în etapele anterioare.