Orice creştin e bine să facă măcar o dată în viața spovedanie generala, la o manastire, iar apoi se poate spovedi oricand la preotul lui. Păcatele nu pot intra in Cer. Fără spovedanie nu intră în cer nimeni.
Atenţie însă că diavolul are un şiretlic: cand faci păcate, îți dă curaj, iar cand te spovedești, îți aduce ruşinea. Să nu ne ruşinam, fratilor, la Spovedanie, ca să fim fertați, ci mai bine să ne ruşinam de a mal face pacatel
Spovedania dezleaga pacatele, iar Sfânta Împărtăşanie îndumnezeieşte pe om. Numai ca spovedania se face in orice timp, iar Sfânta Împărtăşanie se dă cu mare atenție și numai celor vrednici de Hristos, că mare osândă apasă asupra preotului care dă Sfintele Taine celor nevrednici.
Când cineva nu este vrednic să primească cele sfinte, I se da aghiasma mare, până îşi termină canonul şi
părăseşte păcatul; iar dacă din nou greşeşte, la canonul de la capăt.”
Una dintre marile datorii duhovniceşti ale creştinilor este marturisirea păcatelor. Trebuie să ştim mai intai că toții greşim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alți mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greşim. lar de vom zice că păcat nu avem, pe noi inşine ne înşelăm şi adevărul nu este in noi, iar dacă ne vom marturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne lerte noua păcatele şi să ne curățească pe noi de toată intinăciunea şi nedreptatea.
Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți:
Prima parte este durerea Inimii pentru păcate. Să-mi pară rău și să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului.
A patra parte, chela Sfintel Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numeşte epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate incheia Taina Sfintei Spovedanil, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se marturisește și i-a citit rugăciunea de dezlegare. Dar preotul nu poate dezlega la Spovedanie decât ce i s-a spus, lar dacă cineva are vrea rezervă şi ţine vreun păcat nespus, toate păcatele le are îndoite, pentru ca a crezut că Dumnezeu nu ştie ce a făcut.
Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus Sfinţilor Apostoli şi prin aceştia, la rândul lor, până azi, episcopilor şi preoţilor, că „oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri” (Matei 18, 18).
Legarea şi dezlegarea o luăm numai aici pe pământ. Dincolo vom suporta doar consecinţele.
Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii noastre; de aceea este bine să ne spovedim în fiecare an, în toate posturile. Iarăşi, nu putem şti vârsta la care viaţa noastră se va sfârşi. Foarte mulţi tineri mor nespovediţi.
E de la sine înţeles că cea mai mare tragedie pentru un om şi urmaşii familiei sale este să moară nespovedit. Că e tânăr sau că e bătrân, este acelaşi lucru până la urmă. Mulţi cad în eroarea de a zice că se vor spovedi când vor fi mai bătrâni. Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii sau dacă ajungem ori nu la bătrâneţe. De aceea omul trebuie să se spovedească de la 7 ani în sus, fiecare, în timpurile rânduite de Biserică sau când simte nevoia de a se spovedi.
Spovedania înseamnă dezlegare, uşurare. Tot timpul trebuie să fim dezlegaţi şi uşuraţi de păcate prin Taina Spovedaniei.
Cei care mor nespovediţi nu au parte, prin urmare, de acea mare dezlegare fundamentală pentru viaţa de dincolo. Ei trec dincolo nedezlegaţi, sunt legaţi în păcatele lor. Dincolo nu mai pot fi dezlegaţi de nimeni. Mântuirea unui creştin nu poate fi garantată fără Taina Sfintei Spovedanii.
(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 30-31)