Meciul dintre Sepsi OSK și FCSB s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off-ul Superligii României.
Remiza a fost obținută după ce echipa gazdă a reușit să înscrie un gol, profitând de o greșeală a lui Ștefan Târnovanu, care și-a exprimat regretul după încheierea meciului.
„Amânăm titlul din cauza mea. Vreau să încep prin a spune că îmi cer scuze față de colegi. Au făcut un meci perfect. Mi-am bătut joc de două puncte. Mai sunt câteva meciuri și mai avem un singur pas de făcut. Cam asta e.
Am strigat, am ieșit rău și de acolo a ieșit rău. A fost doar vina mea. Băieții au făcut un meci extraordinar”, a spus portarul, la finalul partidei.
Helmuth Duckadam, fost portar, a exprimat critici la adresa lui Ștefan Târnovanu, analizând evoluțiile acestuia în ultimele meciuri. Duckadam a explicat motivele din spatele ieșirilor eronate ale jucătorului de la FCSB.
„E golul lui, asta e clar, a avut o ieşire greşită, iar pe FCSB a costat-o victoria. Nu cred că este vorba despre emoţii, sunt aproape campioni, despre ce emoţii să fie vorba? Ce emoţii să mai ai în situaţia aceasta?!
Târnovanu are mari probleme mari la ieşirile pe centrări, este evident şi am tot spus-o. Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat sezonul trecut, cu Farul, în penultima etapă de campionat! A ieşit eronat şi le-a dat şansa celor de la Farul să revină în joc. Poate câştigau titlul atunci, cine ştie…?
E ciudat. Ieşirile acestea pe centrări au devenit un procedeu pe care puţini dintre portari îl mai învaţă, mai nou. Deci nu e singurul care are probleme de acest gen”, a declarat Duckadam, potrivit gsp.ro.