„Sunt șanse să se întoarcă suporterii de la Steaua lângă FCSB?”. Îi vrea FCSB lângă ei? Ce spune Florin Tănase

Florin Tănase (29 de ani), mijlocaș ofensiv, a vorbit despre așteptările sale pentru anul 2025, exprimându-și încrederea că FCSB este foarte aproape de a câștiga campionatul.

„Să fiu sincer, încă nu m-am gândit la obiectivele din 2025. M-am concentrat doar pe prima lună, când vom avea două meciuri foarte dificile în Europa League. Ne dorim să le câștigăm și să ne calificăm în primele opt. Titlul este obiectivul principal, stabilit de la începutul sezonului”, a declarat Tănase într-un interviu pentru Orange Sport.

În ceea ce privește șansele echipei, mijlocașul este optimist: „Cred că avem 90% șanse să câștigăm campionatul și 5% șanse pentru trofeul Europa League. Anul acesta, șansele mele de a deveni golgheterul campionatului sunt zero”, a adăugat el.

Întrebat despre o posibilă reconciliere între suporterii CSA Steaua și cei ai FCSB, Tănase a fost tranșant: „Cred că avem o atmosferă mai frumoasă decât pe vremuri. Șansele ca suporterii să se împace sunt zero. Noi nici nu ni-i dorim”.

Revenit la FCSB în această vară, Florin Tănase a disputat 21 de meciuri pentru echipa sa, reușind să marcheze două goluri și să ofere două pase decisive.

Lasă un comentariu