FCSB a ratat șansa de a câștiga titlul în SuperLiga României, după ce în etapa a noua din play-off a pierdut în fața celor de la Farul Constanța, scor 2-3.
Echipa lui Elias Charalambous va încheia pe poziția a doua în clasament, indiferent de rezultatele care se vor înregistra în ultima rundă. ”Titlul” de vicecampioană nu este unul nou pentru bucureșteni, care au terminat în spatele echipei care a devenit ”Regina” României la fotbal în 7 din ultimele 8 sezoane.
Florinel Coman și Octavian Popescu au vorbit despre înfrângerea cu Farul
La mai puțin de o săptămână de la înfrângerea cu Farul, fotbaliștii celor de la FCSB încă sunt afectați de rezultat.
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, i-a filmat pe Florinel Coman și pe Octavian Popescu, care și-au găsit cu greu cuvintele.
”Este mare supărarea, dar ce să facem. Asta este, mergem înainte, suntem supărați cu toții și încă nu am putut trece peste acea înfrângere. Nu avem ce să facem, urmează Europa, trebuie să ne îndeplinim obiectivul de a juca în cupele europene.
(n.r. Un mesaj pentru suporteri?) Să ne susțină, și noi suntem supărați. Să fie alături de noi tot timpul pentru că așa trebuie și așa este normal. Dacă reușeam să câștigăm, câștigam cu toții. Acum am pierdut cu toții, așa trebuie să fim”, a spus Florinel Coman într-un filmuleț postat de Gheorghe Mustață pe rețelele sociale.
”Suntem dezamăgiți cu toții. Ne pare rău că am pierdut meciul, dar așteptăm suporterii la meciul cu Rapid”, a completat Octavian Popescu.
Bănel Nicoliță, devastat după ce FCSB a pierdut titlul: ”N-am avut chef de nimic, nici să duc fetele la școală”
După partida de la Ovidiu, Bănel Nicoliță s-a declarat extrem de dezamăgit de faptul că FCSB a pierdut campionatul.
Fostul jucător al roș-albaștrilor a comentat pe seama întâmplărilor din meciul cu Farul și a declarat că nu înțelege de ce trupa lui Elias Charalambous nu a mai atacat atunci când conducea cu 2-0.
„Eu sunt foarte trist. M-a durut capul până ieri, sincer. Vorbesc foarte serios, n-am avut chef de nimic, nici să duc fetele la școală. Sunt un om care suferă. La 2-0 cine se mai gândea? La 2-0, echipa a dat dovadă că e puternică și își dorește să câștige acest meci.
Dar la 2-0 să te retragi în minutul 18? O echipă mare joacă, tată! Le dai 10 când îi prinzi în corzi, nu te mai retragi. Mai ales ce greșeală face fundașul central cu ăla mic… faci corner din care iese golul doi. Pentru mine, apărarea a trădat, toată linia.
Normal că a fost greșită schimbarea lui Tamm, eu nu-l scoteam o secundă, chiar dacă avea galben. Gândiți-vă că a luat 4 galbene tot sezonul. Ți-e frică că îl ia pe al doilea? Niciodată, e un jucător profesionist, cu multă experiență și nu făcuse vreo greșeală prin care să primească echipa gol. Nu aveai cum să-l scoți”, a spus Bănel Nicoliță, la Fanatik.