Marian Iancu, fost finanțator la Poli Timișoara, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și și-a exprimat punctul de vedere în privința războiului dintre FCSB și CSA Steaua și, totodată, susținerea pentru Gigi Becali.
Susținere surprinzătoare pentru Gigi Becali în războiul FCSB – CSA Steaua din partea unui fost rival
Deși nu mai este implicat financiar și emoțional în fotbal, Marian Iancu încă urmărește fenomenul și este la curent și cu războiul dintre Gigi Becali și Ministerul Apărării Naționale.
Marian Iancu a explicat de ce, din punct de vedere moral, lui Gigi Becali i se face o nedreptate, el fiind omul care a ajutat Clubul Sportiv al Armatei Steaua București într-un moment de cumpănă, atunci când a preluat secția de fotbal.
„Cunosc foarte bine din punct de vedere legal, legislativ situația Steaua – FCSB, pentru că și eu am trecut la Timișoara prin ea și de-aia cunosc tot ce înseamnă din punct de vedere juridic. Pentru că întotdeauna se discută de litera și spiritul legii, ce nu înțeleg este cum Ministerul Apărării Naționale la nivelul de reprezentare socială a ceea ce înseamnă ca fenomen, alături de Biserică, în percepția oamenilor, cum s-a implicat atât de departe și cum a mers atât de departe călcând din punct de vedere moral în picioare o situație de fapt care suna așa: la un moment dat, cred că prin anii 2000, aveau nevoie de cineva care a venit cu bani, cineva care la un moment dat când s-a schimbat din punct de vedere structural clubul a rămas acolo și a continuat să investească și nu a făcut de râs acel club. A investit la nivel maxim ce se putea pentru România, a avut rezultate fotbalistice, spun eu, la fel, maxime, a scos maximum din ce se putea la un anumit moment cu o reprezentare fantastică în cupele europene în calitate de continuatoare a echipei care a câștigat Cupa Campionilor.
Și, la un moment dat, intervine ruptura asta, intervine o chichiță juridică, nu discut despre ea dacă este sau nu valabilă, dar moral este o încălcare a unei situații firești în care eu Ministerul Apărării nu văd să continue. Suntem un popor credincios, creștin. Creștinește vorbind, dacă respectăm și ne respectăm unii pe ceilalți, domnul Becali moral are dreptul ăsta să ceară recunoașterea definitivă că el a continuat, el a dus mai departe. De altfel, în plan sportiv, dacă ne uităm, UEFA asigură și garantează continuitatea oricărui club și cu atât mai mult dacă vorbim despre echipa domnului Becali. O consideră continuatoarea în plan sportiv, eu așa știu, chiar dacă juridic, instanțele românești ezită să facă lucrul ăsta, tocmai pentru că discuția este între o persoană fizică și ditamai ministerul. Ezită să pună dreptatea acolo unde e. Omul ăsta a asigurat continuitatea.
Vă dau un exemplu simplu, mi-a venit acum. Un copil este abandonat de mic. Ulterior, are șansa să fie preluat în creștere de o familie. Cui îi spune tată și mamă după 20-30 de ani? Știți foarte bine toată istoria. El se atașază. Și moral este atașat, cred dacă al familiei are altă mamă, alt tată.
Din punctul meu de vedere, i se face o mare nedreptate (n.r. lui Gigi Becali) și e bine că e angajat în lupta asta și că nu lasă lucrurile așa”, a spus Marian Iancu, la ProSport Live.