FCSB va juca pe Stadionul Steaua derby-ul cu Dinamo, iar arena din Ghencea ar putea găzdui și unele meciuri ale campioanei Farul Constanța.
Farul își dispută momentan meciurile din tururile preliminare ale Champions League pe micuța arenă din Ovidiu. În cazul în care va ajunge în play-off sau în grupele unei competiții europene, clubul lui Gică Hagi va trebui să găsească un stadion care să respecte normele UEFA.
Farul ar putea juca pe Stadionul Steaua în competițiile europene
Reprezentații Farului s-au îndreptat către varianta Ghencea, iar Gică Popescu este încrezător că echipa sa va fi acceptată. De altfel, președintele dobrogenilor spune că există deja un acord pentru inspecția celor de la UEFA.
„Am făcut solicitarea de a juca în Ghencea. Am primit acordul de a da voie celor care vin de la UEFA să inspecteze terenul.
Nu avem un acord oficial să jucăm acolo, dar sunt convins că, dacă ne-au dat acceptul ca cei de la UEFA să verifice stadionul din Ghencea, vom putea juca”, a spus Gică Popescu, înaintea meciului cu Sheriff, la Digisport.
Astfel, Farul Constanța ar putea deveni al doilea club din Liga 1 căruia i se pune la dispoziție Stadionul Steaua, după FCSB. Condiția este ca trupa lui Gică Hagi să ajungă în fazele superioare ale competițiilor europene.
Ce urmează pentru Farul după ”dubla” cu Sheriff
Câştigătoarea dintre Farul Constanţa şi Sheriff Tiraspol ar urma să o întâlnească în turul 2 preliminar din Champions League pe Maccabi Haifa, care marți a câștigat cu 4-0 în deplasare la Hamrun Spartans (Malta).
Dacă Farul lui Gheorghe Hagi va fi eliminată de Sheriff din Liga Campionilor, campioana României va juca în turul secund preliminar al Europa Conference League cu învinsa dintre Urartu (Armenia) şi Zrinjski Mostar (1-0 în deplasare pentru echipa din Bosnia în prima manșă).