Ştefan Popescu, președintele Federației Române de Pescuit Sportiv, a devenit o persoană detestată printre suporterii CSA Steaua, după ce a afirmat că echipa finanțată de Armată funcționează în baza unui statut ilegal. Recent, acesta susține că a fost contactat și înjurat de către un suporter al CSA Steaua, pe care bănuiește că ar fi fost chiar Florin Talpan, juristul echipei militare. Ștefan Popescu, care promovează ideea că majoritatea federațiilor și cluburilor finanțate din bani publici ar trebui desființate pentru că funcționează ilegal, își intensifică atacurile asupra CSA Steaua ori de câte ori are ocazia. Din acest motiv, el a primit recent mai multe telefoane de amenințare, iar într-una dintre conversații, care a durat aproape 40 de minute, suspectează că a discutat chiar cu juristul clubului militar, cunoscutul Florin Talpan.
“M-a sunat un suporter, mi-a spus că îl cheamă Marinescu, dar eu cred că era domnul Talpan. Mi-a spus că vreau să distrug clubul Steaua. Am discutat 39 de minute la telefon.
A venit cu ideile lui şi a plecat cu ideile mele. Nu m-a ameninţat nimeni. Am mai primit înjurături, dar nu îi bag în seamă”, a spus Ştefan Popescu la Fanatik.
Abia așteaptă o confruntare față în față cu Florin Talpan
Ştefan Popescu spune că acceptă fără probleme o confruntare față în față cu Florin Talpan și că deține argumente solide cu care să-l combată pe juristul celor de la CSA Steaua.
“Clubul CSA Steaua trebuia să se reorganizeze ca structură sportivă de drept privat ca să poată să se afilieze la Federaţia Română de Fotbal. Din câte ştiu, când s-a făcut asociaţia, Ministerul Apărării a scos din Certificatul de Identitate Sportivă ramura fotbal.
Această ramură a fost introdusă din nou în anul 2017, dar nu a ţinut cont de prevederile legale care spun că acest club este decăzut din drepturi. Dacă ai ieşit din termenul respectiv în care trebuie să se facă actele, eşti decăzut din drepturi.
Despre ce discutăm? Oamenii ăştia n-au jurişti pe acolo? Eu nu ştiu ce se întâmplă de e aşa haos în sportul de performanţă. (n.r. despre o confruntare cu Florin Talpan) Vi se pare că sunt un om care nu ştie ce spune şi nu poate să poarte o discuţie cu cineva?
Oricând o accept. Nicio problemă, abia aştept să stăm faţă în faţă. Venim fiecare cu argumente. Nu e niciun fel de problemă. Eu am stat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi am pledat”, a mai declarat Ştefan Popescu pentru sursa mai sus amintită.