Tânăr fotbalist din MLS vrea să joace la FCSB: „E cea mai tare!”

FCSB continuă să atragă atenția, inclusiv din partea jucătorilor care evoluează în Major League Soccer (MLS) din Statele Unite.

Ștefan Chirilă, un atacant născut în Pennsylvania, SUA, din părinți români, își dezvoltă cariera peste ocean la echipa FC Cincinnati. El este deja implicat în circuitul fotbalistic românesc, fiind convocat la naționala under-19 a României.

Chirilă a mărturisit că, deși joacă în MLS, speră ca în viitor să facă pasul către fotbalul european.

​Când a fost întrebat despre o potențială destinație în Superliga României, tânărul atacant a recunoscut că nu urmărește îndeaproape competiția internă, însă a numit imediat o echipă pe care și-ar dori să o reprezinte:

​”Să fiu sincer nu prea urmăresc campionatul României, dar am auzit că FCSB e cea mai tare acum și aș vrea să joc acolo„, a declarat Ștefan Chirilă. El a menționat că performanțele constante ale echipei din ultimii ani reprezintă motivul alegerii sale.

​În plus, Chirilă și-a exprimat admirația față de un fotbalist român consacrat, numindu-l pe Dennis Man, starul de la PSV Eindhoven: „Îmi place Dennis Man, e foarte activ, e bun”.

​Obiectivul principal al lui Ștefan Chirilă pe plan internațional rămâne clar: să ajungă să joace pentru prima reprezentativă a României.

Lasă un comentariu