Toni Petrea a vorbit despre perioada când era antrenor la FCSB

Toni Petrea a vorbit despre perioada în care a fost principal la FCSB. Antrenorul care a revitalizat-o în acest sezon pe Chindia Târgoviște, după ce a fost numit pe banca formației, a evidențiat faptul că trupa din Berceni este un club privat și consideră că este normal ca patronul să aibă grijă de afacerea sa.

„Discuţiile se leagă de ceea ce s-a întâmplat la FCSB. Este un club privat unde există un patron care îşi bagă banii. Nu aş vrea să discut despre chestia asta, dar s-a creat o imagine greşită.

Cu domnul Becali discutam şi veneam cu argumente pro şi contra referitor la jucătorii care trebuie să joace. Nu mi-a spus să joc cu unul sau cu altul. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Dar şi dumneavoastră dacă aţi avea o afacere v-aţi implica îndeaproape.

Chiar dacă nu aveţi cunoştinţe într-un anumit domeniu, trebuie să supravegheaţi ce se întâmplă. Este normal să îl înţeleg pe domnul Becali. Trăim într-o societate capitalistă, sunt investiţii făcute, automat trebuie să te gândeşti şi la ce poţi să scoţi”, a spus Toni Petrea, potrivit Fanatik.

Pe scurt totul se rezumă la bani. In ochii patronului FCSB e o afacere din care trebuie să scoată profit. Cumpără jucători ieftin cu potențial, îi crește apoi îi vinde la preț mai mare, de aici și profitul la care mai adăugăm banii veniți din sponsori, bilete, calificări și lista poate continua. E un cerc vicios.

Lasă un comentariu