FCSB își consolidează poziția de lider în play-off, cu 42 de puncte, după șase etape disputate. Formația antrenată de Elias Charalambous a înregistrat patru victorii și două egaluri, cel mai recent succes venind duminică seară, în Giulești, împotriva Rapidului, scor 2-1.
Cu acest parcurs, FCSB s-a distanțat la șase puncte de Universitatea Craiova și la șapte de CFR Cluj, principalii rivali la titlu.
„Poate să o mai oprească cineva pe FCSB?” a fost întrebarea adresată lui Toni Petrea, fost antrenor al roș-albaștrilor în sezoanele 2020, 2021 și 2022. Răspunsul său a fost ferm:
„Se pare că nu. S-au încurcat contracandidatele. Și un pic surprinzător. FCSB a reușit să aibă o constanță în rezultate. Asta contează foarte mult într-un play-off în care dai peste cele mai bune echipe din campionat, unde meciul direct devine foarte important.”
Cu doar patru etape rămase, Petrea este de părere că șansele ca FCSB să rateze titlul sunt minime:
„Mai sunt patru etape. Se mai poate întâmpla ceva neprevăzut, însă cam greu. Pare că titlul e deja câștigat, părerea mea. Și îi felicit pentru treaba asta, dacă vor reuși.”
Următorul meci pentru FCSB este programat luni, 5 aprilie, de la ora 20:30, împotriva lui Dinamo, în etapa a 7-a din play-off-ul SuperLigii.