Mitică Dragomir îi recomandă lui Gigi Becali o nouă „lovitură”: Remus Guțea, tânărul comparat cu Haaland
Mitică Dragomir urmărește îndeaproape ce se întâmplă la FCSB și a venit cu o sugestie surprinzătoare pentru Gigi Becali. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal îl sfătuiește pe patronul roș-albaștrilor să îl transfere pe Remus Guțea, atacantul de doar 18 ani al celor de la FC Voluntari.
„E mai bun decât toți jucătorii under de la FCSB”
Dragomir este convins că Guțea poate deveni următorul transfer de răsunet pentru echipa din Berceni. El susține că tânărul fotbalist valorează deja trei milioane de euro, deși Transfermarkt îl cotează la 200.000 de euro.
„Gigi Nețoiu l-a descoperit și l-a adus la Voluntari. E titular la echipa națională de juniori U19, e tare, l-a lăudat și Meme Stoica. Sigur o să-l ia Gigi, e mai bun decât toți jucătorii under de la FCSB. E înalt și pleacă de pe loc ca avionul. Da, seamănă cu Haaland”, a declarat Mitică Dragomir pentru fanatik.ro.
Cine este Remus Guțea
Remus Guțea a început să atragă atenția încă din perioada petrecută la CS Mioveni, unde a fost promovat rapid de la echipa U19 la prima formație, în iarna lui 2022. În prezent, el evoluează pentru FC Voluntari, în Liga a 2-a, echipă care își propune promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.
Cu fizic impunător și o viteză remarcabilă, Guțea este văzut de Dragomir drept „cel mai bun under din țară” în acest moment — un jucător care ar putea reprezenta viitorul ofensivei FCSB-ului.