Transferul dorit de fani după calificarea FCSB în Europa League: „Asta ne trebuie!”

FCSB a obținut calificarea în faza finală a Europa League, după ce a eliminat-o pe LASK Linz în play-off-ul competiției.

La scurt timp după acest succes, Gigi Becali, patronul campioanei, a anunțat că va încerca să aducă cel puțin un atacant până la finalul perioadei de mercato, un obiectiv susținut și de fanii echipei.

Deși Becali l-a convins pe Florin Tănase să revină la FCSB, contractul acestuia îi permite să plece oricând, motiv pentru care suporterii, prin vocea lui Gheorghe Mustață, îi solicită patronului să mai transfere un atacant.

„Plecarea lui Olaru trebuie să o completezi cu 3-4 jucători. Nu știu dacă vom sta bine anul ăsta. Eu sper să facă acele transferuri despre care a vorbit Gigi Becali, să mai venim cu doi-trei jucători.

Ne trebuie vârf de careu, atacant, să ne aducem aminte de Thereau, Piovaccari, Rusescu, să ne aducem aminte de jucătorii pe care te bazai. Când băgai vârf în teren știai că ai ce trebuie. Asta ne dorim noi. 

Pe noi, suporterii, ne interesează să avem atacanți, să avem jucători care să-i ambiționeze și pe ceilalți care vor sta rezerve. În momentul în care ești rezervă și intri în teren trebuie să tragi tare să-i iei locul colegului tău. 

Nu mă interesează că-i bagă Gigi în minutul 50 sau 60. Intră pe teren și dă-ți viața. Nu mai contează, ești fotbalist la Steaua (n.r. FCSB). Indiferent unde joci, trage tare ca să iei locul de titular colegului. Asta este părerea mea, așa am învățat”, a spus Gheorghe Mustață, potrivit Fanatik.

FCSB își știe adversarele din Europa League

UEFA a stabilit programul pentru meciurile din faza principală a Europa League. FCSB va debuta cu un duel pe teren propriu contra lui RFS (Letonia).

Conform noului format, se vor juca două meciuri și în ianuarie. Pentru FCSB, primul va fi în Azerbaidjan, contra lui Qarabag, iar al doilea pe Arena Națională împotriva lui Manchester United, joi, 30 ianuarie 2025, de la ora 22:00.

  • 26 septembrie | FCSB – FC RFS (22:00)
  • 3 octombrie | PAOK FC – FCSB (22:00)
  • 24 octombrie | Rangers FC – FCSB (22:00)
  • 7 noiembrie | FCSB – FC Midtjylland (19:45)
  • 28 noiembrie | FCSB – Olympiacos FC (22:00)
  • 12 decembrie | TSG Hoffenheim – FCSB (19:45)
  • 23 ianuarie | Qarabag FK – FCSB (19:45)
  • 30 ianuarie | FCSB – Manchester United (22:00)

La finalul fazei principale, primele 8 clasate se califică direct în optimile de finală Europa League, în timp ce locurile 9-24 vor disputa faza 16-imilor. Echipele care termină pe pozițiile 25-36 vor fi eliminate din competițiile europene.

Lasă un comentariu