Un dublu campion cu FCSB, reacționează după declarațiile lui Mircea Lucescu referitoare la Steaua și FCSB

FCSB traversează o formă de învidiat și e neînvinsă de nouă etape în Superliga, apropiindu-se la trei puncte de liderul Universitatea Cluj.

În acest context, Mircea Lucescu a convocat nu mai puțin de cinci jucători de la campioana României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru.

Înaintea confruntării dintre România și Kosovo, selecționerul Mircea Lucescu a declarat că, în opinia sa, FCSB reprezintă Steaua. Florin Gardoș, fost jucător al echipei roș-albastre, și-a exprimat acordul cu afirmația antrenorului României.

„Mi se pare prea mult. Nu-mi închipuaim vreodată, când eu sărbătoream cu Peluza Nord, şi după mergeam şi la Peluza Sud, acum zece ani, să sărbătoresc un titlu, şi la zece ani distanţă să fiu înjurat pur şi simplu pentru că am o opinie diferită faţă de ei. E o chestie de opinie, eu o consider pe FCSB continuatoarea Stelei şi ei nu, asta e, e o idee diferită.

Eu nu folosesc cuvântul Steaua, o respect pe FCSB. Nu sunt conflictual deloc, încerc să evit, nu vreau să-i provoc pe oameni. Îi consider în continuare pe cei de la Peluza Sud ca parte din trecutul meu, nu vreau să-i supăr, sunt convins că suferă, dar mi se pare prea mult.

Ar fi extraordinar (să se împace cele două cluburi – n.r.), aş fi cel mai fericit. Dar nu ţine de suporteri, dacă se va schimba ceva, acum cred că nu”, a spus Florin Gardoș.

  • Florin Gardoș are două titluri de campion în palmares, ambele în tricoul FCSB-ului, în sezoanele 2012-2013 și 2013-2014.

Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), David MICULESCU (FCSB, 0/0) și Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0) sunt jucătorii convocați de Mircea Lucescu la națională.

Lasă un comentariu