FCSB nu poate juca în primele etape din noul sezon pe Arena Națională din cauza unor evenimente care au loc pe cel mai mare stadion al țării, în luna iulie.
Gigi Becali s-a văzut obligat să găsească noi opțiuni, iar una dintre acestea ar fi stadionul din Ghencea.
Premierul Marcel Ciolacu i-a promis lui Gigi Becali că va face tot posibilul ca FCSB să revină în Ghencea și este de așteptat ca cel mai așteptat meci din fotbalul românesc, FCSB – Dinamo, programat în etapa a doua din Superliga, să se dispute pe „Templul fotbalului”.
Georgiu Gingăraș (64 de ani), fost ministru al sportului în timpul mandatului lui Adrian Năstase, salută decizia lui Ciolacu și susține că FCSB ar trebui să fie lăsată să joace pe stadionul din Ghencea.
„Bazele sportive, atunci când le faci, le faci pentru performanță. Din păcate, fotbalul românesc nu prea mai are performanțe… Eu am fost la meciul acesta, la Spania – România (n.r. – meciul de tineret din deschiderea EURO). Stadionul arată foarte bine, e o construcție OK și ar fi păcat să nu-i lase să joace.
Sigur, prioritatea e a clubului, a Stelei, dar dacă ai stadionul liber, de ce să nu-l dai? Nu înțeleg! Pe undeva, e o veste bună dacă vor să le dea OK-ul pentru a juca acolo.
Dacă s-a tergiversat mult cu stadionul? Domn’le, asta e specificul românesc. Toți avem păreri, toți avem ideile cele mai bune… Dacă preluăm o funcție, tot ce a făcut ăla de dinaintea noastră n-a fost bun și tot așa. Suntem cu prea mult claxon și prea puțin motor, din păcate!
Dar asta e, nu vedeți ce se întâmplă? Și nu numai în sport! Noi, o țară cu terenurile agricole pe care le avem, nu suntem în stare să hrănim 20 de milioane de oameni. Aducem usturoi și ceapă din alte țări, e strigător la cer…”, a spus Gingăraș, potrivit GSP.
Ciolacu vrea ca derby-ul FCSB – Dinamo să se joace în Ghencea
Șeful Guvernului și-a exprimat dorința ca cel mai așteptat derby din România să se dispute pe stadionul din Ghencea.
„Normal este să se joace derby-ul FCSB-Dinamo pe stadionul Ghencea. Îmi doresc să fiu prezent, cum eram în copilărie, împreună cu tatăl meu”, a declarat premierul Marcel Ciolacu