Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a oferit detalii despre campania de transferuri din această vară și despre cum și-ar dori să arate echipa în sezonul viitor.
FCSB a rezolvat deja două transferuri pentru sezonul următor: David Kiki, fundașul stânga de la Farul, sosit liber de contract, și atacantul Daniel Popa, cumpărat de la Universitatea Cluj pentru 300.000 de euro.
Gigi Becali: „Edjouma va juca numai în locul lui Olaru și Tănase”
Noua campioană a României va avea și două reveniri din împrumuturi: Alexandru Musi și Malcom Edjouma. Referitor la mijlocașul francez, care se întoarce la FCSB după o experiență în Italia, la Bari, Gigi Becali a declarat că acesta nu va mai fi folosit pe poziția de închizător, ci va fi avansat.
„Edjouma, când va veni, va juca poziția lui Olaru. El nu va mai juca niciodată închizător pentru că pierde mingi acolo, face o floricică, mă enervează și pierd meciul. Va juca numai în locul lui Olaru și Tănase. Jocul nostru va fi numai în 4-2-3-1”, a spus Gigi Becali, la Prosport Live.
- Despre Florin Tănase, Gigi Becali a anunțat, marți, că „90 putem să-l trecem la FCSB”. Rămâne de văzut dacă fostul golgheter din Liga 1 va accepta să revină în România după experiențele din Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.
Impresionat de calitățile de marcator ale lui Edjouma, Gigi Becali spunea despre fotbalistul francez în urmă cu câteva luni că „îl bag direct atacant”. Între timp, omul de afaceri s-a răzgândit și i-a găsit o altă poziție în teren jucătorului trecut și pe la FC Botoșani.
Sezonul 2022/2023 a fost unul excelent pentru Edjouma la FCSB. Mijlocașul a marcat nu mai puțin de 11 goluri și a oferit trei pase decisive la formația bucureșteană.