Tactica lui Gigi Becali, contestată de un fost internațional român care predă la Școala de Antrenori din România.
Aurel Țicleanu, lector la Școala de Antrenori și Vicepreședinte al Comisiei Tehnice a FRF, a dezvăluit care este gafa pe care Gigi Becali o face meci de meci.
Potrivit oficialului FRF, Gigi Becali ia ca atare expresia „a face o schimbare”, ordonând ca un jucător care nu evoluaează bine să fie înlocuit, când, de fapt, ar există multe alte moduri în care ai putea să schimbi ceva în jocul echipei fără să faci o modificare în unsprezecele de pe teren.
Tactica lui Becali, contestată de un cunoscător
„Schimbările unui antrenor în meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova… mie mi se pare momentul potrivit prin minutul 30. Dar nu neapărat schimbare în sensul în care să vină cineva și să-mi arate. Eu când văd că în stânga Tavi Popescu nu se descurcă și nu-l lasă ăla să respire, a fost pe el tot timpul, îl iau de acolo.
Cel puțin îi spun lui Coman să treacă în partea cealaltă și lui Tavi în partea ailaltă. Încerc ceva, să dau altceva. Dacă aveai antrenor în minutul 30 îmi era suficient. Ori, în prima repriză nu a mers la FCSB.
În viziunea lui Gigi Becali când spune schimbare, asta înseamnă schimbare. Să iei un jucător și să-l scoți și să bagi altul. Schimbare înseamnă și alte lucruri. Eu în cartea mea fac o împărțire a antrenorilor în funcție de cât văd în teren.
Exact ca jucătorul care e doar el și jucăria lui, mingea lui la început, după aceea vede coechipierul, vede adversarul. Așa și antrenorul. Gigi e la momentul în care vede jucătorul care are mingea în posesie și ascultă comentatorii. Mi-am dat seama că foarte multe lucruri se întâmplă că ascultă comentatorii”, a spus Țicleanu, potrivit Fanatik.
FCSB a debutat cu un egal în playoff-ul Superligii, după ce a încheiat cu scorul de 1-1 meciul disputat împotriva Universității Craiova, pe Arena Națională.