Daniel Oprița a vorbit despre viitorul celor de la CSA Steaua, echipă care se află într-o perioadă dificilă.
Echipa din Liga a doua nu are posibilitatea de a promova în prima ligă, iar perspectivele lor pentru sezonul următor sunt destul de reduse în acest moment.
„N-am zis eu neapărat că plec. Mi se termină contractul și vedem ce va fi. La toți ni se termină.
Eu am dat programul de reunire, de cantonamente, tot. Acuma trebuie să se știe și jucătorii, să semneze. Trebuie să știm exact ce avem de făcut și cum stau lucrurile. Să vedem ce va fi. Pe 17 iunie e reunirea. Noul sezon începe în august. Și pentru juniori trebuie să găsim pozițiile unde pot să joace, pentru că trebuie să avem doi în teren și mai departe să știm cum vom face echipa.
Sunt deja trei ani de când nu avem drept de promovare. Ăsta ar fi al patrulea. O dată am terminat pe loc de baraj, o dată pe locul doi și acum pe locul opt. Ce să zic? Nu e ușor. Poate se va face ceva, dar totuși cred că este târziu.
Eu știu ce se mai poate face? Nu știu, sunt prea mulți ani. Asta nu ține de noi și chiar nu mai știu ce să zic. La momentul ăsta nu s-a rezolvat nimic. E posibil să se întâmple. Nu știu, vom vedea”, a declarat Daniel Oprița, potrivit Fanatik.
Ilie Năstase a intervenit în conflictul FCSB – CSA Steaua
Nasty a vorbit despre conflictul FCSB – CSA Steaua și a susținut că echipa patronată de Gigi Becali ar fi, în fapt, adevărata Steaua București care a triumfat în Cupa Campionilor Europeni în mai 1986, chiar dacă instanța a decis contrariul.
„Pentru mine FCSB e Steaua, deși eu cu domnul Becali am avut multe întâlniri dure. Dacă dânsul nu era, Steaua nu exista. Eu susțin pe cine vreau. Dacă sunt îmbrăcat militar trebuie să-l susțin neapărat pe Talpan? Eu n-am treabă cu el. Eu am fost sportiv și nu am treabă cu nimeni. Eu fac ce vreau în viața mea, așa cum am făcut-o mereu și așa o să fac în continuare”, a spus Ilie Năstase, potrivit Fanatik.