Fotbalistul a avut o simplă escapadă la gruparea „roș-albastră”.
Vadim Raţă (29 ani), care pe 12 august pleca la FCSB, a semnat un nou contract, pe o perioadă de 3 ani, cu FC Voluntari la începutul lunii septembrie 2022.
Vadim Rață încă nu și-a luat gândul de la FCSB. Ce a spus fotbalistul la șase luni de la despărțire
Recent, jucătorul a vorbit despre scurta perioadă petrecută la formația din Berceni, evidențiind faptul că i-ar fi trebuit mai mult timp să se adapteze la echipa condusă pe atunci de Nicolae Dică.
„Toate gândurile mele erau la o acomodare cât mai rapidă la FCSB. După aia brusc s-au dat planurile peste cap, trebuia să mă întorc aici (n.r. – la FC Voluntari). Până şi în momentul de faţă stau în apartament acolo, în Berceni. E o ocazie pentru mine să arăt că au greşit ei.
Ar fi bine să le luăm puncte, trei sau măcar două, poate să înţeleagă şi ei că nu e ok să faci aşa cu un fotbalist. E o echipă acum foarte bună (n.r. – FCSB) şi mă bucur pentru băieţii de acolo.
Eu cred că mie îmi trebuia puţin mai mult timp că să demonstrez (n.r. -la FCSB). Nu cred că aş mai reveni (n.r. – la FCSB), pentru că ar fi ceva straniu”, a spus Vadim Rață, potrivit Orange Sport.
Cum a comentat Liviu Ciobotariu revenirea lui Vadim Rață la FC Voluntari
„Raţă a intrat cu entuziasm, a fost foarte motivat. Am vorbit aseară cu el şi mi-a spus <<Mister, sunt foarte motivat, vreau să joc. Ştiu ce cereţi dumneavoastră, ştiu că nu s-a schimbat nimic>>, dar a avut un joc foarte bun. Mie mi-a plăcut cum a jucat.
Nu m-am întâlnit cu situaţia asta. Ştiam de acum două zile, am fost anunţat că e posibil să vină Vadim înapoi. Sincer, eu m-am bucurat foarte tare”, a spus Liviu Ciobotariu în septembrie.