România a remizat contra Elveției, în deplasare, scor 2-2, într-o partidă care s-a disputat la Lucerna, în cadrul preliminariilor EURO 2024.
Elveția a dominat clar aproape tot meciul, iar la pauză conducea cu 2-0 grație dublei lui Zeki Amdouni (28, 41). Gazdele au controlat partida și în actul secund, iar în minutul 81 au primit un penalty pentru un fault al lui Manea asupra lui Steffen. Totuși, decizia a fost întoarsă la VAR.
Valentin Mihăilă, discurs manifest după dubla cu Elveția
Pe final, România a dat o lovitură neașteptată. Valentin Mihăilă a reușit o dublă, marcând în minutele 89 și 90+2. Elvețienii au avut o bară în minutul 90+8, însă tricolorii au scăpat cu fața curată și au obținut un punct uriaș în lupta pentru calificarea la EURO 2024.
Valentin Mihăilă, eroul României, a anunțat după meci că a suferit o accidentare înainte de a marca primul gol. Jucătorul Parmei a avut un discurs dur, în care s-a plâns de anumite critici primite de jucătorii naționalei pe parcursul acestei acțiuni.
Mihăilă, care consideră că remiza obținută de tricolori la Lucerna a fost meritată, le-a cerut românilor să nu mai critice naționala și să aibă încredere în jucătorii primei reprezentative.
„Mă simt foarte bine. Sunt fericit, dar în același timp trist, pentru că am suferit o leziune musculară pe coapsa dreaptă și nu prea mă încântă acest lucru.
E un rezultat pe care îl meritam. A doua repriză a fost foarte bună. Felicit coechipierii, echipa și suporterii. Am crezut în șansa noastră și am reușit să egalăm.
M-am accidentat cu o fază înainte de gol. Am pasat în lateral la Burcă și deja am simțit că mi s-a încîrcat puțin mușchiul. Apoi, la pasa lui Moruțan, înainte de gol, am simțit cum m-a înțepat piciorul pe coapsă și asta a fost.
Periculos scorul de 2-0. Dacă eram bine, poate aveam noroc și îl dădeam și pe al treilea (n.r – râde). Noi am avut încredere în noi. Majoritatea oamenilor din România nu prea au avut încredere în noi, zic că suntem slabi, că suntem națională mică. Da, am jucat destul de slab, dar cu toții știm că Elveția e o forță a Europei, care se califică la orice turneu final. În a doua repriză am prins încredere. Probabil că s-au mai relaxat puțin și ei, iar noi am prins aripi și am reușit să egalăm.
Vreau să dau un semn. Suntem o echipă mică, cum spun toți, dar aveți încredere în noi, pentru că alții nu aveți. Dacă aveți alții, de ce nu chemați alții? Credeți în noi pentru că suntem o țară! Noi suntem. Dacă n-am fi noi, ar fi alții și poate nu știu… vreau să aveți încredere în noi. Până la urmă, toți vrem să ne calificăm la EURO și toți o să ne bucurăm dacă ne calificăm!
Nu mai criticați! Am auzit critici că ne-am bucurat că s-a anulat golul marcat de Kosovo. Ce voiați să facem? Să plângem? Dacă dădeam noi apoi gol, era 1-0 și câștigam noi. N-am înțeles treaba asta. Ce ați vrea să facem?
Edi Iordănescu mi-a spus doar să intru, să iau acțiuni individuale, pentru că asta mă reprezintă și să am încredere că pot marca. Am acceptat alegerea domnului Iordănescu, am intrat în a doua repriză și până la urmă s-a dovedit a fi ok această alegere.
Nu pot să neg asta. Am jucat slab în prima repriză, într-adevăr. Poate și în Kosovo. Până la urmă, aveți încredere în noi. Noi suntem România. Nu trebuie să ne criticați. Trebuie să fiți alături de noi din primul până în ultimul minut. Trebuie să aveți încredere în noi! Eu asta vreau să spun”, a spus Valentin Mihăilă, după meciul din Elveția.
Clasamentul din grupa României
- 1. Elveția – 10p
- 2. România – 8p
- 3. Israel – 7p
- 4. Belarus – 3p
- 5. Kosovo – 3p
- 6. Andorra – 1p