Gigi Becali a anunțat că FCSB ar mai putea face transferuri în această vară și a dezvăluit că ar fi interesat de un fost jucător de la FC Botoșani.
Jucătorul pe care Gigi Becali l-ar vrea la FCSB este Jaja Silva, extremă stânga în vârstă de 24 de ani, care a jucat pentru FC Botoșani în sezonul 2021/2022. Brazilianul a petrecut ultimul an în Emiratele Arabe Unite, unde a jucat pentru Al Nasr și Dibba Fujairah.
Valeriu Iftime: „Jaja Silva este excepțional. Ar fi un mare câștig pentru FCSB”
La FC Botoșani, Jaja Silva a reușit 5 goluri și 5 pase decisive în 27 de apariții, iar Valeriu Iftime, omul de afaceri din fruntea clubului moldovean, crede că FCSB ar da lovitura în cazul în care va reuși să îl transfere pe sud-american.
„A fost la noi, este un super-fotbalist şi este un mare câştig pentru FCSB. Dar e o chestiune de adaptare. Toţi jucătorii ăştia brazilieni au probleme cu adaptarea. Eu l-am pierdut din cauza unui contract, fostul meu preşedinte a făcut o greşeală de redactare. Şi din vară aveam drept de prelungire, dar cu negociere. La negocierea salariului mi-a cerut 30.000 de euro.
A primit un salariu foarte bun din afara ţării, a plecat cu 25.000 de euro. Dar este un super fotbalist, este excepţional. Eu aşa cred. Dacă se adaptează, e un mare câştig pentru FCSB. Eu l-am adus pe Jaja în acelaşi timp cu Mateus Santos. Din cei doi, părerea mea şi a staff-ului era că Jaja era mult peste Santos.
Pe Jaja voiam să-l ţin. Amândoi aveau nişte mici chestiuni de comportament. Dar e vorba de limbă… nu ştiau deloc limba română, nu ştiau limba engleză. Atunci e complicat să vorbeşti în portugheză cu ei. Eu zic că are valoare de FCSB, dar se adaptează mai greu”, a spus Valeriu Iftime, potrivit as.ro.
Gigi Becali: „Negociem cu atacantul care a fost la Botoșani”
Patronul vicecampioanei a dezvăluit că în momentul de față se află în negocieri pentru transferul unui atacant brazilian, care a trecut și pe la FC Botoșani, club pentru care a marcat de cinci ori și a oferit cinci pase decisive în 27 de meciuri.
Atacantul despre care a vorbit Becali ar fi Jaja Silva (24 de ani), care poate juca atât în centru, cât și în benzi.
„Mai discutăm cu un jucător, unul care a fost în România, un atacant. E un atacant. E ăla care-mi plăcea mie de la Botoșani, cum îl cheamă? Negociem cu el. El a jucat toate meciurile acolo”, a spus Gigi Becali, marți seară, la Digisport.
Jaja Silva a evoluat în sezonul trecut pentru Dibba Fujairah, pentru care nu a reușit să marcheze decât trei goluri și două pase decisive.
- 600.000 de euro este cota de piață a fotbalistului ofensiv de 24 de ani, potrivit transfermarkt.com.