FCSB, victorie clară cu Unirea Slobozia în etapa #17 din SuperLiga României
FCSB s-a impus categoric în fața Unirii Slobozia, scor 3-0, într-un meci disputat pe Arena Națională, contând pentru etapa a 17-a din SuperLiga României. Cu această victorie, campioana României a urcat pe locul patru în clasament, acumulând 27 de puncte în 17 etape.
Până acum, FCSB a înregistrat șapte victorii, șase remize și patru înfrângeri, ultima fiind consemnată joi, în meciul restant pierdut cu 0-1 în fața celor de la FC Botoșani.
Controverse după golul lui Darius Olaru
Un moment intens dezbătut al meciului a fost golul înscris de căpitanul Darius Olaru. Acesta a șutat din interiorul careului, mingea lovind bara transversală înainte de a cădea aproape de linia porții. Portarul Denis Rusu a reușit să respingă, dar arbitrii din camera VAR au confirmat că mingea a depășit linia porții.
Faza a stârnit controverse, iar Marius Avram a criticat decizia arbitrilor VAR. Fostul arbitru consideră că intervenția acestora nu era justificată:
„După ce văd toate reluările, eu nu pot spune cu siguranță că mingea a depășit în întregime linia porții. Este inexplicabil de ce VAR a intervenit și a schimbat decizia de pe teren! Arbitrii de pe teren hotărâseră că nu era gol, VAR nu avea de ce să intervină. Impresia mea este că nu a fost gol”, a declarat Marius Avram pentru Digi Sport.
Această victorie aduce FCSB mai aproape de podium, iar disputele legate de arbitraj continuă să anime discuțiile din jurul SuperLigii.
A aparut iar Balaci ,daca a ajuns CFR-ul pe locul doi, cu teorie de doi bani conform carora ar fi CFR-ul desavantajat-saraci de ei si-vezi doamne ,FCSB-ul favorizata..Cat era CFR -ul pe la mijlocul clasamentului a tacut malc..De cate ori a fost dezavantajata FCSB..tot malc a tacut..S-a trezit acum si el sa conteste un gol intrun meci,in care FCSB a fost clar echipa mai buna si a castigat fara drept de apel..Esti penibil d-mnule Balaci te-ai trezit vorbind…