Vicecampioana termină anul pe podium dacă învinge

FCSB, ocupanta locului 5 în Superliga, vine după primul eșec în mandatul lui Mihai Pintilii, 0-1 în derby-ul cu CFR Cluj. Bucureștenii nu se vor putea baza la meciul de pe Arena Națională pe Darius Olaru și Andrea Compagno, accidentați.

În cazul unei victorii, FCSB ar ajunge la 38 de puncte și ar urca pe locul 3, la egalitate cu Rapid și Universitatea Craiova, dar cu un golaveraj mai bun.

De partea cealaltă, FC Botoșanipreluată recent de Flavius Stoican, are șapte meciuri consecutive fără victorie în campionat și ocupă locul 13 în Superliga, cu 21 de puncte. În precedenta rundă, moldovenii au remizat acasă contra campioanei CFR Cluj, scor 1-1.

FCSB și FC Botoșani s-au mai întâlnit de două ori în această lună, iar în ambele ocazii s-au impus bucureștenii: o dată în restanța din campionat (3-2) și o dată în meciul din grupele Cupei României (2-0), în care formația lui Pintilii a mizat pe foarte mulți jucători tineri.

„Referitor la meciul cu Botoșani, nu prea aș avea să vă spun foarte multe lucruri. Trecem la timpul trecut ultimele întâlniri din Cupă și din campionat. Chiar dacă e ultim etapă, tratăm cu mult interes acest joc. Băieții sunt foarte motivați, chiar dacă intră în vacanță. Nu ne dorim altceva decât victoria. Bineînțeles că și ei vor fi motivați. Au antrenor nou, au scos rezultat bun cu CFR și nu vor veni în vacanță la meciul cu FCSB. 

Chiar dacă se intră în vacanță, starea băieților este foarte bună. Încercăm să uităm meciul trecut, iar ceea ce ne interesează cel mai mult este să terminăm cu o victorie și să ne pregătim foarte bine în perioada asta. Șansele la titlu nu au dispărut deloc. Orice echipă se motivează 100% când joacă cu FCSB„, a spus Leo Strizu, antrenorul principal al lui FCSB, înaintea meciului cu FC Botoșani.

Lasă un comentariu