Meciul dintre Petrolul și Dinamo s-a decis în urma unei lovituri de la 11 metri acordate în prima repriză de centralul George Roman. Sancțiunea a fost dictată după ce Raul Opruț, fundașul stânga al bucureștenilor, l-a incomodat pe Leo Teixeira în drumul spre poartă.
Rodrigo Martins a transformat penalty-ul și a înscris singurul gol al întâlnirii pentru prahoveni. Execuția sa a avut și o doză de șansă, mingea trecând pe sub noul portar al dinamoviștilor, Alaa Bellaarouch. Cu toate acestea, Marius Avram, fost arbitru internațional FIFA între 2010 și 2020, susține că hotărârea de a dicta penalty a fost greșită.
Fostul cavaler al fluierului a explicat că intervenția nu trebuia sancționată, deoarece mișcarea lui Opruț a făcut parte dintr-o alergare firească, fără ca acesta să-și extindă intenționat piciorul pentru a bloca adversarul. Totuși, prezența atingerii dintre cei doi i-a împiedicat pe arbitrii din camera VAR să schimbe decizia luată pe teren.
„Jucătorul este într-o alergare naturală, nu întinde în mod special piciorul. Cu toate acestea, știm toți că atunci când alergi, iar cineva te lovește peste picior, te împiedică și cazi.
Exact asta s-a întâmplat și aici, acesta a fost contactul, dar, în momentul în care vorbim despre o alergare naturală între doi jucători foarte apropiați, recomandările au fost să nu se acorde lovitură de la 11 metri.
Acest contact împiedică VAR-ul să intervină, existând un element în favoarea arbitrului. Din punctul meu de vedere, nu trebuia acordată lovitură de la 11 metri”, a spus Marius Avram la DigiSport Special.
Brigada de arbitri la meciul Petrolul – Dinamo:
- Arbitru central: George Roman
- Asistenți: Valentin Avram și Florian Vișan
- Arbitru VAR: Iulian Dima
- Asistent VAR: Claudiu Marcu