Victor Pițurcă continuă războiul cu Gigi Becali. Fostul antrenor de la FCSB a sărit la gâtul milionarului, după ce a auzit că Becali vrea să revendice stadionul Steaua.
FCSB s-a proclamat campioană cu trei etape înainte de final, generând o febră în lumea fotbalului românesc. Cu toate acestea, găsirea unui stadion pentru meciurile din preliminariile Ligii Campionilor a devenit o provocare imensă. Arena Națională nu este disponibilă, iar Gigi Becali a sugerat că ar trebui să primească stadionul de la CSA Steaua, provocând o reacție nervoasă din partea lui Victor Pițurcă. În căutarea unei alternative, FCSB explorează posibilitatea de a reveni pe Ghencea, mai ales că acesta ar fi disponibil până în septembrie, când naționala are un singur meci programat. Cu toate acestea, CSA Steaua a primit interdicție pentru două meciuri pe stadion, după incidentele din partida cu Târgu Jiu, complicând și mai mult situația.
„Să ne dea nouă stadionul, ca să mergem în Liga Campionilor, să avem stadion. Să revină lucrurile pe făgașul lor normal”, a spus Gigi Becali.
Declarația milionarului l-a enervat pe Victor Pițurcă care nu s-a mai putut abține și l-a atacat dur pe fostul său patron. Pițurcă nu înțelege de ce Becali vrea să i se dea lui stadionul din Ghencea și îi cere să nu se mai bage în treburile echipei Armatei.
„De ce să i se dea lui stadionul!? De ce, că nu înțeleg? Nu e problema lui ce se întâmplă la Steaua, să își vadă de echipa lui, de FCSB. Are suporteri lângă echipă, Steaua este Steaua, Steaua a fost și va fi tot timpul echipa Armatei. Așa trebuie să fie și așa să rămână”, a comentat Victor Pițurcă, potrivit as.ro.
Lista adversarelor pe care FCSB le poate întâlni în preliminariile Ligii Campionilor
FCSB are un coeficient destul de slab, din cauza lipsei de rezultate în cupele europene în ultimii ani. Astfel, cu un coeficient de doar 10.500, roș-albaștrii vor fi cap de serie doar în primul tur preliminar. Aici vor avea adversari destul de accesibili precum:
- FK Panevezys (Lituania)
- Ordabasy (Kazahstan)
- Vikingur (Islanda)
- AC Virtus (San Marino)
- UE Santa Coloma / Inter Escaldes / FC Santa Coloma / Atletic Escaldes (campioana Andorrei)
- Noah / Pyunik / Ararat-Armenia (campioana Armeniei)
- Petrocub / Sheriff / Zimbru (campioana Moldovei)
Din al doilea tur preliminar, lucrurile se schimbă fiindcă FCSB va fi în a doua urnă valorică. Astfel, poate întâlni adversari precum:
- Ferencvaros (Ungaria)
- Qarabag (Azerbaidjan)
- Slovan Bratislava (Slovacia)
- Bodo/Glimt (Norvegia)
- Sparta / Slavia Praga (campioana Cehiei)
Eliminând o echipă cu coeficient bun, în turul doi preliminar, FCSB ar putea deveni cap de serie în turul trei preliminar, dar și aici adversarii sunt pe măsură.
- APOEL / AEK Larnaca (campioana Ciprului)
- AEK Atena / Panathinaikos (dacă una dintre ele câștigă campionatul în Grecia. PAOK și Olympiakos ar fi în urna capilor de serie)
- HJK Helsinki (Finlanda)
- Jaggielonia / Slask / Lech (campioana Poloniei)
- Flora Tallin (Estonia)