FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 în partida din deplasare, cu Universitatea Craiova și a urcat, provizoriu, pe locul doi.
FCSB a urcat pe locul secund în urma acestui succes, conturat prin golurile înscrise de Andrea Compagno (minutul 44), Deian Sorescu (minutul 84). Golul gazdelor a fost înscris de Elvir Koljic (minutul 90+4 – penalty), după ce Christopher Dawa l-a faultat în careu pe Raul Silva, fază sesizată de arbitrajul video.
La 1-0 pentru bucureşteni, Universitatea Craiova a ratat un penalty, prin Andrei Ivan (minutul 83), care a executat lamentabil (şut pe lângă), lovitura de pedeapsă fiind dictată pentru un henţ comis de Iulian Cristea. Imediat după penalty, FCSB s-a desprins prin golul lui Sorescu.
Viorel Moldovan, despre evoluția FCSB-ului și execuția lui Andrei Ivan
„Nu trebuie să joci fotbal ca să câştigi. Trebuie să nu joci fotbal ca să câştigi, ceea ce a făcut FCSB. Cu Rapid, FCSB a avut o multitudine de ocazii, a ratat din toate direcţiile. Azi a avut două şuturi pe poartă și a dat două goluri.
Există această lege a compensaţiei. Iar mă întorc la meciul cu Rapid. A avut multe ocazii, dar nu a reuşit să înscrie. Azi a fost pragmatică.
Nu am înțeles mare lucru din ce s-a întâmplat acolo. Au stat mult până s-a bătut, poate Ivan s-a ‘răcit’. Chiar spuneam la un moment dat că s-ar putea să rateze. Avea şi o faţă crispată. A lovit foarte prost mingea. A ‘omorât-o’ Se întâmplă…
E greu de înțeles. Îmi e greu să explic. Era crispat. Nu îmi dădea senzația că va înscrie”, a spus acesta, potrivit Orange Sport.
FCSB are 40 de puncte, dar poate reveni pe locul trei dacă CFR Cluj va câștiga în Giulești. În următoarea etapă, vicecampioana va juca pe teren propriu cu Sepsi.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a rămas pe locul patru, cu 35 de puncte, și mai are doar șanse teoretice pentru titlu. Oltenii se vor duela în următoarea rundă cu CFR Cluj, în Gruia.