Visul lui Daniel Oprița: „Vreau să am un obiectiv. Mă gândeam să stau la Steaua ca Ferguson! Să iau campionate”

Daniel Oprița (41 de ani) este antrenorul celor de la CSA Steaua din vara anului 2019, pe vremea când „militarii” evoluau în Liga a IV-a.

Oprița a reușit să încheie cu formația roș-albastră pe primele locuri în Liga 2 în ultimele două sezoane, însă CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1.

Totul se întâmplă deoarece formația din Ghencea aparține în acest moment de Ministerul Apărării Naționale și nu poate promova în prima ligă până când clubul nu va fi trecut din domeniul public în cel privat, ca să respecte Legea Sportului.

Daniel Oprița vrea să rămână la CSA Steaua

Aflat de 4 ani și jumătate la CSA Steaua, Daniel Oprița spune că și-ar dori să continue toată cariera în Ghencea. Cu toate acestea, antrenorul consideră că trebuie să aibă rezultate pentru a fi păstrat la echipă, lucru greu de realizat în momentul de față la gruparea bucureșteană.

„Am spus că o să plec atunci când se termină contractul, în vară. Sau în acest moment, dacă și cei din club își doresc asta. Nu spun 100%, dar dacă se dorește altceva, stăm de vorbă, e clar. Sau dacă eu am o ofertă bună, să mă bat pentru ceva și să am un obiectiv, atunci probabil că…

În sezonul acesta chiar nu am mai avut speranțe și nu am mai crezut nici eu. Vream să prindem play-off-ul, ca să nu mai fie nici acea presiune mare. Eu mi-aș dori să rămân aici cât mai mult, să promovez cu echipa. Mă gândeam așa să stau cum a stat Ferguson, dacă se poate. Să iau campionate, să merg în cupele europene. Te gândești la lucrurile acestea frumoase”, a spus Oprița, potrivit VictoryCup.

Gigi Becali l-ar lăsa pe Damjan Djokovic la CSA Steaua

Gigi Becali a transmis că Dorin Rotariu, Damjan Djokovic și Cristi Ganea nu vor efectua pregătirea de iarnă cu FCSB-ul și sunt liberi să-și găsească noi angajamente.

Despre mijlocașul din Croația, Gigi Becali a spus că fotbalistul ar putea să facă pasul către rivala CSA Steaua, pentru că nu l-ar deranja oricum.

N-am reziliat. O să fie trei jucători care nu pleacă în cantonament: Rotariu, Djokovic și Ganea. Djokovic nu mai intră în vederile noastre, să-și găsească echipă.

Și CSA (n.r. Steaua) dacă-l vrea, și Rapid, și oricine. Când nu vreau un jucător, oricine să-l ia”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.

Lasă un comentariu