Vlad Chiricheș a refuzat oferta lui Mihai Stoica și a plecat de la FCSB: „Nu mă văd în conducerea unui club”

Vlad Chiricheș a explicat de ce a refuzat propunerea venită din partea conducerii FCSB, după despărțirea de formația roș-albastră. Rămas liber de contract în luna iulie, fostul internațional român ar fi putut continua în cadrul clubului dintr-o funcție administrativă, însă a decis că nu este momentul pentru o asemenea schimbare de carieră.

În vârstă de 36 de ani, Chiricheș a fost una dintre variantele luate în calcul pentru postul de director sportiv, în contextul în care regulamentele FRF prevăd obligativitatea ca fiecare club să aibă în organigramă o persoană calificată pentru această funcție, începând cu sezonul 2025-2026. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, îl vedea pe fostul fundaș drept un posibil om de conducere, care ar fi putut ulterior să se îndrepte și spre o carieră de antrenor.

Vlad Chiricheș a explicat de ce a refuzat oferta FCSB

Fostul fundaș a transmis că nu se vede, cel puțin în acest moment, lucrând într-o funcție administrativă în fotbal. Chiricheș consideră că experiența sa la FCSB a fost una reușită, chiar dacă despărțirea nu s-a produs în modul în care și-ar fi dorit.

„Nu mă văd lucrând în club altceva decât am făcut-o până acum și ăsta e singurul motiv. Nu cred că e pentru mine să fiu acolo. Nu mă văd în conducerea unui club de fotbal în momentul ăsta.

Eu am luat decizia să revin acum trei ani și, dacă fac un rezumat, a ieșit ceva extraordinar. Să câștigi de două ori titlul de campion, două Supercupe ale României, nu văd de ce să fiu dezamăgit pentru ce s-a întâmplat în acești ani. Da, cu siguranță (n.r. – ar reveni dacă ar da timpul înapoi). Poate experiența asta nu s-a terminat cum mi-aș fi dorit, dar acești ani au fost foarte frumoși”, a declarat Vlad Chiricheș, potrivit Orange Sport.

Chiricheș a revenit la FCSB în 2023 și a contribuit la câștigarea a două titluri de campion și a două Supercupe ale României. Chiar dacă finalul aventurii sale în tricoul roș-albaștrilor nu a fost cel dorit, fostul internațional privește cu satisfacție perioada petrecută la echipă.

Vlad Chiricheș își pregătește meciul de retragere

După ce a refuzat oferta de a ocupa o funcție în cadrul clubului, Chiricheș se gândește și la momentul în care va pune capăt carierei de fotbalist. Fostul fundaș a dezvăluit că are deja câteva idei pentru un eventual meci de retragere, la care și-ar dori să participe jucători alături de care a evoluat de-a lungul anilor.

Întrebat dacă FCSB i-a propus organizarea unui asemenea eveniment, Chiricheș a precizat că nu a existat o astfel de discuție și că nu consideră că responsabilitatea le revine celor de la club.

„Am câteva imagini și idei despre cum ar putea fi (n.r. – meciul său de retragere). Mi-aș dori să chem jucători cu care am evoluat cam peste tot de-a lungul carierei mele. Nu, cei de la FCSB nu mi-au propus un meci de retragere și nu cred că asta este datoria lor”, a mai transmis fostul fundaș.

Deocamdată, Chiricheș nu a anunțat detalii concrete despre eveniment, însă intenția sa este de a reuni foști colegi din diferitele etape ale carierei. După despărțirea de FCSB, rămâne de văzut care va fi următorul pas pentru fotbalistul care a câștigat trofee importante atât în România, cât și în străinătate.

Lasă un comentariu