Conflictul juridic dintre FCSB și Ministerul Apărării Naționale atinge un nou prag al declarațiilor oficiale. Gigi Becali (67 de ani) a oferit o replică tăioasă după ce Radu Miruță (40 de ani), ministrul Apărării, a afirmat public că urmărește recuperarea prejudiciului de 37 de milioane de euro solicitat în instanță pentru folosirea mărcii Steaua.
Poziția Ministerului Apărării
În cadrul unei conferințe de presă, Radu Miruță a explicat că ministerul se bazează pe deciziile magistraților și pe documentația depusă la dosar pentru a susține cauza instituției.
”(n.r. Despre procesul pentru prejudiciul de 37 de milioane de euro pentru marca Steaua) Tocmai de aceea sunt în instanță. Este decizia fiecărui magistrat, cum interpretează documentele din dosar. Noi ne asigurăm că tot ce trebuie introdus în dosar în apărare și justificarea ministerului există și se află acolo.
Cei de la Curtea Constituțională au decis ca neconstituționale articolele care au stat la baza în care Steaua a avut câștig de cauză. Acolo subiectul este închis. Steaua a câștigat această dispută, iar în partea cealaltă a încercat să anuleze cadrul în care Steaua a câștigat, Curtea Constituțională nu a dat dreptate celor care au încercat așa ceva.
Pare că este un semn bun. Sunt preocupat și pentru acei 37 de milioane de euro. Da. Mi-i doresc. Dacă trebuie să vină la Steaua, să vină, dar asta va decide instanța”, a declarat Radu Miruță.
Replica lui Gigi Becali
Patronul FCSB consideră că pretențiile financiare ale ministerului sunt lipsite de fundament logic și economic, argumentând că entitatea care administrează marca în prezent înregistrează pierderi, ceea ce ar face imposibilă justificarea unei sume atât de mari ca prejudiciu.
”Normal că vrea să-i ia. Dacă tu dai două milioane pe an, cum să vrei să iei 3,7 milioane pe an. Tu când produci, când funcționezi, pierzi bani. Dacă în 10 ani ai pierdut 20 de milioane, cum acum îmi ceri mie pentru 10 ani 37 de milioane.
Nu am cum să-ți aduc eu prejudiciu, nu aveai cum să vinzi tu marca Steaua. I-am explicat că nu are cum, marca este proprietatea clubului, care este club în proprietate publică a statului.
Marca nu poate să fie dată, doar dacă clubul încasează 3,7 milioane pe an. Nepatrimonoial, este proprietatea clubului, trebuie să încaseze banii ăia”, a punctat Gigi Becali la Digi Sport.