Zeljko Kopic laudă 3 jucători de la Dinamo

Dinamo București urmează să o întâlnească pe CFR Cluj duminică, într-o partidă din cadrul etapei a patra a play-off-ului Superligii. Înaintea acestui eveniment sportiv, tehnicianul Zeljko Kopic a vorbit despre starea lotului și a nominalizat fotbaliștii care au adus un plus de calitate în jocul echipei în ultima perioadă.

Kopic îi apreciază pe Pușcaș, Karamoko și Mazilu

​Antrenorul croat a subliniat importanța revenirii de formă a unor jucători cheie, menționând că echipa are acum mai multe variante tactice.

”Sperăm să obţinem prima victorie, sunt unii jucători într-o revenire de formă, Karamoko e mai bine, Puşcaş se simte mai bine, avem mai multe opţiuni. Urmează patru meciuri foarte importante, după cel cu CFR Cluj vor urma trei acasă, cu U Cluj, Craiova şi Rapid.

Avem aşteptări pentru acest sezon, primul obiectiv a fost îndeplinit, am intrat în play-off. Am avut probleme, unii jucători au fost accidentaţi. Bineînţeles că nu e uşor, rezultatele nu sunt bune, dar cum atunci când câştigăm nu vreau să zburăm, nici atunci când pierdem nu vreau să zicem să suntem slabi.

Trebuie să ne mai îmbunătăţim jocul şi vor veni rezultatele. Să nu uităm, cu Rapid şi Craiova am jucat foarte bine. Am avut momente bune. Echipa nu e într-o formă atât de slabă, am avut ocazii şi cu Argeş. Unii dintre jucători nu sunt în cea mai bună formă. După ce Karamoko şi Puşcaş au intrat, am crescut nivelul. De asemenea, Mazilu a intrat bine.

De asta am încredere în echipă. CFR e un adversar tare. În ultimii ani, ei jucau în cupele europene, noi ne chinuiam. În acest sezon i-am bătut, ne aducem aminte de golul lui Soro, a fost o victorie importantă pentru noi. Trebuie să câştigăm şi în deplasare”, a declarat Zeljko Kopic.

Omagiu emoționant adus lui Mircea Lucescu

Arena Națională a fost joi locul de întâlnire pentru mii de oameni care au dorit să îi aducă un ultim omagiu legendarului Mircea Lucescu. Printre aceștia s-au numărat și facțiunile de suporteri dinamoviști din Peluza Cătălin Hîldan și Peluza Sud.

​Fanii au creat un moment solemn, scandând numele marelui antrenor și transmițând mesajul „Te vom iubi mereu!”. Fiul său, Răzvan Lucescu, a fost profund impresionat de acest gest, petrecând ore întregi alături de cei veniți să îi fie aproape în aceste momente grele.

Noul Stadion Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu

​Într-un demers oficial de a onora memoria legendarului tehnician, autoritățile au decis ca viitoarea arenă din Ștefan cel Mare să fie numită ”Stadionul Dinamo ‘Mircea Lucescu’”. Anunțul a fost făcut de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

”În numele Ministerul Afacerilor Interne, precum și clubul Dinamo București, întreaga suflare a marii familii a Ministerului Afacerilor Interne, eu personal și colegii din conducerea Ministerului și Armelor și a clubului Dinamo, aici prezenți, exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârșit și patriotul Mircea Lucescu, precum și regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume. Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc, profesia de antrenor de fotbal și a devenit o valoare națională recunoscută în toată lumea.

În chip de respect pentru aceste lucruri minunate pe care marele Mircea Lucescu le-a adus în fotbalul românesc, în țara noastră dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al clubului Dinamo Stadionul Dinamo ”Mircea Lucescu”. Dumnezeu să îl odihnească în pace și în liniște pe marele Mircea Lucescu”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Lasă un comentariu