Valeriu Argăseală (67 de ani) a fost unul dintre reprezentanții FCSB-ului în negocierile cu CSA Steaua pentru închirierea stadionului din Ghencea, care nu s-au concretizat.
Președintele FCSB-ului îi acuză de minciună pe cei de la CSA Steaua și susține că a pus la dispoziție toate documentele cerute.
Valeriu Argăseală, mesaj pentru comandantul CSA Steaua
Un episod în care comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Ștefan Bichir, ar fi mințit a avut loc chiar după prima zi de negocieri, când șeful CSA a transmis public că documentele sunt făcute și FCSB doar trebuie să le semneze.
Valeriu Argăseală susține că în acel moment nici măcar nu avea un contract și că i-a scris lui Ștefan Bichir, care și-ar fi recunoscut greșeala.
”Știți care este problema? Mai mult, cel puțin pe mine, ca om implicat direct, m-a supărat faptul că s-a mințit.
Primul lucru pe care l-a spus comandantul CSA-ului a fost într-o conferință de presă. A spus că în momentul în care noi semnăm contractul, îl vor semna și ei.
Noi nu aveam contractul. Noi nu aveam contractul! Noi am fost în prima zi de negocieri, am discutat, nu am căzut de acord asupra gazonului, asupra polițelor de asigurare, că nu e o poliță, sunt patru polițe de asigurare.
Am plecat de acolo fără contract, evident, că nu aveam cum să am contract dacă eram în negocieri. A spus ‘Contractul este la ei, dacă vor să-l semneze, bine’. I-am dat un mesaj domnului comandant, pentru că pe telefon nu se poate discuta. I-am spus ‘Să știți că noi nu avem contractul, draftul este la dumneavoastră’. A zis ‘Aaa, da?’. Ulterior, ni l-au trimis pe mail.
La final, când ne-au trimis adresa că nu poate face, au spus că noi nu am prezentat biletul la ordin și polița. Asta este o atitudine care arată că oamenii nu au fost de bună-credință. Biletele la ordin le aveam pregătite, iar polița nu o aveam în forma în care au cerut-o ei, pentru că am avut patru oferte de polițe în forme uzuale, dar pe care ei nu le-au acceptat”, a declarat Valeriu Argăseală, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
FCSB – Dinamo, pe ”Arcul de Triumf”
După eșecul din negocierile cu CSA Steaua, FCSB a trebuit să se reorienteze și a stabilit că meciul cu Dinamo se va juca pe arena de la Arcul de Triumf.
Derby-ul din etapa a doua a primei ligi are loc sâmbătă, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.