Dinamo a obținut o victorie în derby-ul cu FCSB, încheiat cu scorul de 2-1, într-o partidă marcată de mai multe faze de arbitraj care au provocat discuții aprinse.
Prezent în cadrul unei emisiuni la Prima Sport, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, și-a exprimat nemulțumirea față de prestația arbitrilor, fiind replicat de Andrei Nicolescu, oficialul clubului Dinamo.
Mihai Stoica a criticat prezența lui George Găman în camera VAR, menționând că FCSB a solicitat anterior ca acesta să nu mai fie delegat la partidele echipei. Oficialul roș-albaștrilor a adus în discuție deciziile luate de Găman, amintind și de meciul precedent cu CFR:
”Eu aș fi făcut un minieditorial despre Găman. Consider că este o crasă lipsă de respect față de noi că Găman e delegat la meciurile noastre. Tot ce am scris acum două săptămâni despre aventurile noastre cu Găman are suport real. Sunt faze pe care le-am descris și pe care nimeni nu le poate contrazice. După ce le-am expus, a fost delegat la meciul cu CFR și a reușit performanța de a da două minute de prelungiri, după ce 3 minute și jumătate a stat la VAR.
Asta e o jignire la adresa fotbalului, că așa o văd eu, când dai 2 minute după ce se stă 3 jumate la VAR, e o ofensă la adresa noastră. Când faci o chestie atât de gravă… Dai 2 minute. Acum l-am avut iar. Ce face? Îl cheamă la VAR spunându-i lui Kovacs că acel contact e în suprafața de pedeapsă, ceea ce e adevărat. Kovacs consideră că a călcat Cîrjan. Pleacă înapoi, se reia partida, e chemat din nou. Ce să facă Kovacs, să dea încă o decizie contra lui Dinamo?
Armstrong trebuia să ia galben când i-a arătat lui Kovacs și să ia al doilea galben că l-a lovit din spate pe Duarte, dar astea sunt minore. Nu era protocolar să-l cheme pentru faza aia, când ei s-au împins. Nu l-a chemat VAR la Bellarouch, când l-a lovit în zona urechii pe Ofri Arad. Acolo e intensitatea mai mare”
Andrei Nicolescu a intervenit pentru a-și exprima punctul de vedere opus:
”Ești subiectiv. La Duarte s-a văzut din spate mai bine cum i-a dat. Ce-i face? El se ferește cumva aici”.
Discuția în contradictoriu dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor s-a desfășurat astfel:
MM Stoica: Se ferește? Îi dă cu mâna în gât. Nu-l văd pe Găman să intervină. La faza la care marchează Garita, aș vrea să văd ce gol i-a fost validat Rapidului anul trecut la intervenția lui Koljic asupra lui Ngezana.
Nicolescu: Ce legătură are faza aia? Martin are prim-plan, e mingea la el. La Koljic e mingea la atacant.
MM Stoica: Pascual cade nu pentru că e împins, ci ca să scoată fault. Nu spun că nu e mâna pe el.
Nicolescu: Îl lovește și cu genunchiul în spate.
MM Stoica: Problema pentru mine a fost că, în urma unei erori de arbitraj provocate de Găman, am jucat 75 de minute cu om în minus. Faza cu Cîrjan pe mine mă depășește, dacă arbitri cu experiență au păreri contrare
Nicolescu: Pentru mine e penalty.
MM Stoica: Eu nu spun ce ar fi în avantajul meu. Eu spun că nu-mi dau seama. Mi se pare o chestie ciudată să faultezi pe cineva sub talpă. Nu știu cum poți să te accidentezi sub talpă. Cîrjan putea pune piciorul la 5 metri în față. E o fază extrem de grea.
Nicolescu: Poate o să avem o ieșire publică a domnului Vassaras, poate să iasă și să arate că se poate comunica. Sincer, după imaginea din spatele porții, mi se pare că eliminarea lui Duarte e justificată.
MM Stoica: A zis și Duarte, s-au împins. Și-a cerut scuze pentru rezultat, el, fiind eliminat, nu a mers odată cu ceilalți. Nu a comis o eroare de eliminare, e eroare de cartonaș galben. De ce nu ia galben Armstrong.
Nicolescu: De ce să ia?
MM Stoica: Că se manifestă așa, nu are voie.
Nicolescu: Nu protestează, doar sesizează ceva.
MM Stoica: Nici dacă ești căpitan de echipă nu ai voie să te manifești așa. L-a atins acolo.