FCSB joacă în această seară, de la ora 21:45, pe stadionul ”Pittodrie” din Scoția, împotriva lui Aberdeen, în prima manșă din play-off-ul UEFA Europa League. Britanicii au analizat echipele probabile trimise în teren de Jimmy Thelin și Elias Charalambous, evidențiind revenirea lui Florin Tănase, considerat „omul-cheie” al roș-albaștrilor.
Potrivit SportsMole, scorul final va fi 1-1, iar calificarea se va decide în returul de pe Arena Națională, programat săptămâna viitoare, la ora 21:30.
Britanicii cred într-un egal: „FCSB poate ține piept lui Aberdeen”
„Aberdeen ar trebui să trimită în teren un prim ’11’ asemănător celui din victoria de sâmbătă din Cupă cu Greenock Morton, fundașii Emmanuel Gyamfi și Kristers Tobers rămânând în continuare indisponibili din cauza accidentărilor.
O schimbare ar trebui să apară însă la mijloc, căpitanul Graeme Shinnie fiind așteptat să revină și să i se alăture lui Sivert Heltne Nilsen, după ce a fost odihnit în weekend. Totuși, și Leighton Clarkson, și Ante Palaversa se vor lupta pentru un loc în compartimentul median.
În fața lor, împrumutatul de la Sunderland, Adil Aouchiche, speră să evolueze din nou în spatele unicului vârf, Kusini Yengi, care a marcat primul său gol pentru ‘Dons’ sâmbătă.
FCSB ar trebui să revină la o formulă de start apropiată de cea din victoria cu 3-1 în deplasare cu Drita, din turul precedent al calificărilor Europa League, după ce au rotit lotul în meciul de campionat cu Rapid București din weekend.
Omul-cheie Florin Tănase a revenit în primul ’11’ la ultimul meci, după ce ratase acea dublă manșă, iar el ar putea juca un rol important și în continuare, având deja patru goluri în șase meciuri de campionat în acest sezon.
Daniel Bîrligea ar trebui să conducă atacul, după ce a fost golgheterul echipei sezonul trecut, cu 17 reușite în 35 de apariții, în timp ce Juri Cisotti și David Miculescu au înscris amândoi din flancuri în ultima partidă europeană a roș-albaștrilor.
FCSB a demonstrat deja că are capacitatea de a concura pe scena continentală în acest sezon, iar noi mizăm pe faptul că vor reuși să țină piept lui Aberdeen, echipă care a început greu sezonul, joi, înainte de manșa retur din România, săptămâna viitoare”, au transmis jurnaliștii.
Echipe probabile
- Aberdeen (4-2-3-1): Mitov – Jensen, Dorrington, Milne, Devlin – Shinnie, Nilsen – Milanovic, Aouchiche, Keskinen – Yengi
- FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Ngezana, Popescu, Pantea – Chiricheș, Șut – Miculescu, Tănase, Cisotti – Bîrligea
Dacă FCSB nu va reuși să treacă de Aberdeen, campioana României va continua aventura europeană în Conference League, a treia competiție ca valoare intercluburi din Europa.
Gigi Becali, despre dubla cu Aberdeen
”(n.r. la ce vă așteptați la dubla cu Aberdeen?) Să câștigăm, să ne calificăm. Când are echipa valoare nu are cum să nu-și revină. Eu zic că suntem bine, suntem deja calificați (n.r. în faza ligii Conference League), avem 10 milioane de euro asigurate. Tot fotbal se face. Luăm 16-20 dacă e Europa League.
E important să-și asigure echipa bugetul, mai iei 3 milioane de la televiziuni (n.r. drepturi TV). Mai iei 2,5 de la sponsor. Încasez vreo 20 de milioane, investesc 12, rămân cu 8. Nu dau bani din buzunar, asta e cel mai important”, a declarat patronul FCSB, la Digi Sport.