Adrian Ilie (49) a fost autorul unui moment special, când a dat lovitura de start la revenirea celor de la FCSB, reveniți pe Ghencea după o pauză de 8 ani.
La finalul întâlnirii, cel supranumit „Cobra” a mărturisit că s-a simțit la fel ca în vremurile în care a îmbrăcat tricoul Stelei. De asemenea, acesta și-a ales favoritele pentru titlul de campioană din acest an.
„A fost o atmosferă bună în tribună, dar mai puțin pe teren. Totuși, m-am bucurat pentru victoria Stelei (n.r. FCSB). La lovitura de start m-am simțit ca atunci când jucam pentru Steaua și începea meciul. Am avut mai multe emoții când a strigat tribuna decât când am dat cu piciorul în minge!
Mă așteptam să câștige FCSB-ul, pentru că sunt cea mai în formă echipă din Liga 1, CFR venea după meciul din Turcia, s-a văzut oboseala.
FCSB are de departe un joc foarte bun, dar și ei și CFR sunt favoriți la titlu în acest an. Le doresc succes tuturor echipelor românești și sperăm să meargă toate 3 în grupe”, a spus Adrian Ilie.
Chiar dacă s-au făcut comparații, eu și Florinel Coman suntem jucători diferiți, nu vreau să le comentez
Adrian Ilie