Adrian Mutu: ”Bîrligea s-a adaptat rapid presiunii la FCSB”

Daniel Bîrligea, atacantul de 24 de ani al FCSB-ului, a impresionat în sezonul 2024-2025 al SuperLigii României. Cu 15 goluri și 3 pase decisive în prima jumătate a campionatului, Bîrligea s-a impus printre cei mai buni marcatori ai competiției și a atras atenția jucătorilor și antrenorilor din fotbalul românesc.

Printre cei care i-au apreciat evoluțiile se numără și Adrian Mutu, antrenorul echipei Petrolul Ploiești. Aflat în cantonament în Antalya, Mutu a avut cuvinte de laudă pentru tânărul atacant al FCSB-ului, subliniind progresul său remarcabil.

Adrian Mutu: „Bîrligea s-a adaptat rapid presiunii la FCSB”

Fostul mare internațional român a subliniat abilitatea lui Bîrligea de a se adapta rapid la cerințele și presiunea unui club de prestigiu precum FCSB, arătând că tânărul fotbalist a demonstrat profesionalism și maturitate.

„Îmi place Daniel Bîrligea. Îl cunosc foarte bine. L-am și antrenat la CFR Cluj. Eu cred că este jucătorul care s-a adaptat cel mai rapid, mai ales în cazul fotbaliștilor care provin din provincie și ajung la o echipă din București. A ajuns la un nivel înalt și a reușit să gestioneze foarte bine presiunea, mai ales când știi că ai un patron exigent și foarte mulți fani în spatele clubului”, a afirmat Adrian Mutu pentru Digi Sport.

„Este un atacant care a debutat și la echipa națională și chiar a marcat. Are și înălțimea necesară pentru echipa națională, la fel ca Florin Răducioiu, Ionel Ganea, Viorel Moldovan sau Ciprian Marica. Îi doresc mult succes, pentru că știu că are ambiție și sper să o țină tot așa!”, a mai adăugat „Briliantul”.

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Daniel Bîrligea are o cotă de piață de 3,8 milioane de euro, iar contractul său cu FCSB este valabil până în vara anului 2027.

Lasă un comentariu