Ce au pus arabii pe fotografia lui Reghecampf pentru a-i anunța plecarea

În Tunisia, subiectul intens mediatizat la noi a trecut aproape neobservat.

FCSB nu reprezintă Steaua pentru publicul din România. Totuși, în afara granițelor, oamenii continuă să facă legătura între echipa patronată de Gigi Becali și formația care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986.

În ultimele ore, posibila plecare a lui Laurențiu Reghecampf de la Esperance Tunis către FCSB a fost intens dezbătută atât în presa locală, cât și în spațiul arab. Cu toate acestea, numeroase publicații și canale media de renume din străinătate au prezentat clubul lui Gigi Becali sub denumirea de Steaua București. Chiar și televiziunea din Tunisia a transmis în această dimineață informația conform căreia „Reghecampf pleacă la Steaua București din România“.

Emblema Stelei, alăturată imaginii lui Reghecampf

Pe fondul avalanșei de știri despre antrenorul român, jurnaliștii de la Koora, principala platformă de știri sportive din lumea arabă, au făcut o eroare majoră. Mai exact, pentru a raporta viitoarea instalare a tehnicianului la formația lui Gigi Becali, aceștia nu doar că au folosit numele „Steaua București“, ci au atașat și sigla clubului militar pe fotografia lui Reghecampf.

„Potrivit ultimelor informații, Steaua București a început demersurile pentru aducerea lui Laurențiu Reghecampf. Pachetul financiar al înțelegerii, cu salarii și bonusuri, poate ajunge la 100,000 de euro pe lună. E o sumă de două ori mai mare, comparativ cu cât câștigă antrenorul acum, la Esperance“, a relatat site-ul Koora.

În ciuda acestor relatări din presă, conducerea celor de la Esperance Tunis nu a emis până în prezent nicio comunicare oficială referitoare la o eventuală despărțire de antrenor și plecarea acestuia la FCSB.

Lasă un comentariu