Andrea Compagno, de neoprit, ”dublă” în cinci minute pentru Tianjin Jinmen Tiger

Andrea Compagno (27 de ani) are parte de un început foarte bun la noua sa echipă, Tianjin Jinmen Tiger.

După transferul său în China, Andrea Compagno, atacantul italian, a continuat să marcheze într-un ritm alert. În ultimul meci, în care echipa sa, Tianjin Jinmen Tiger, a suferit o înfrângere cu scorul de 2-3 împotriva lui Chengdu Rongcheng, Compagno a reușit o ”dublă” în prelungiri. El a punctat pentru prima dată în minutul 90+2, iar apoi a înscris din nou în minutul 90+7.

Datorită performanțelor sale, Compagno a ajuns la cota patru în tricoul echipei Tianjin Jinmen Tiger. De remarcat este că acesta a bifat al treilea meci consecutiv în care a reușit să marcheze.

În prezent, Tianjin Jinmen Tiger ocupă locul al cincilea în clasamentul din Superliga Chinei, având 7 puncte obținute după 4 etape.

Cota de piață a lui Compagno este estimată la două milioane de euro, conform Transfermarkt. Contractul italianului cu Tianjin Jinmen Tiger este valabil până la sfârșitul anului 2025

După ce italianul a marcat golul de trei puncte în meciul cu Changchun Yatai, 1-0, publicația Sina a subliniat faptul că atacantul italian nu a avut nevoie de foarte mult la dispoziție pentru a se adapta în campionatul Chinei. 

”Compagno are aproape doi metri, dar, cu toate acestea, a alergat surprinzător de mult și a contribuit decisiv la victoria echipei sale, marcând din penalty. 

Compagno, locul 2 în clasamentul golgheterilor din România în sezonul precedent, s-a adaptat rapid la caracteristicile fotbalului din China sub comanda antrenorului Yu Genwei. 

A marcat deja două goluri în trei etape, e activ pe faza ofensivă și a îmbunătățit semnificativ linia de atac a lui Tianjin”, au notat jurnaliștii de la Sina.

Lasă un comentariu