Andrei Cristea despre înfrângerea cu Rapid II: „O rușine mai mare ca asta nu a existat în cariera mea”
Cu doar câteva zile înaintea partidei de pe Arena Națională, Andrei Cristea (40 de ani), fost jucător al roș-albaștrilor, și-a amintit de cel mai umilitor moment al carierei sale, petrecut în urmă cu aproape două decenii, pe vechiul stadion din Giulești.
FCSB, eliminată de echipa secundă a Rapidului în 2005
La doar câteva luni după ce devenise eroul FCSB-ului (Steaua la acea vreme) în disputa cu Valencia din Cupa UEFA, Cristea și colegii săi au suferit o eliminare rușinoasă în 16-imile Cupei României, în fața Rapidului II. După 120 de minute fără goluri, FCSB a pierdut la loviturile de departajare.
„O rușine mai mare ca asta nu a existat în cariera mea. Eram la FCSB în 2004, 2005. Am jucat pe Giulești, în Cupă, cu Rapid II. Mi-aduc aminte că am ajuns la penalty-uri și ne-au eliminat. În momentul în care au venit loviturile de la 11 metri nu voia nimeni să bată. Ăla chiar a fost un accident”, a declarat Andrei Cristea, la emisiunea Liga Digisport.
Cariera lui Andrei Cristea
Crescut de FCM Bacău, Andrei Cristea a ajuns la FCSB în 2004, iar ulterior a evoluat pentru mai multe echipe din țară și străinătate: Poli Timișoara, Poli Iași, Dinamo, Karlsruher, FC Brașov, Qabala, Salernitana, Martina Franca, Universitatea Craiova și CS Mioveni.
De-a lungul carierei, Cristea a adunat 9 selecții la echipa națională a României.
Echipele din celebrul meci cu Valencia
Primul 11 al Stelei:
Hamutovski – Ogăraru, Rădoi, Ghionea, Marin – Oprița, Paraschiv, Munteanu – Dică, Diniță, Cristea
Primul 11 al Valenciei:
Palop – Fabio Aurelio, Albelda, Corradi, Baraja – Caneira, Navarro, Carboni, Xisco – Rufete, Moretti