Deși baza de pregătire a FCSB-ului este una dintre cele mai moderne din țară, ea nu se ridică la nivelul celor din străinătate.
Marian Aliuță, fost jucător al proaspetei campioane a României, a avut cuvinte dure la adresa acestei baze. El a declarat că baza de pregătire a jucătorilor de la FCSB este net inferioară chiar și bazelor din Ucraina, țară în care Aliuță a jucat timp de mai mulți ani.
”Toate echipele din Ucraina au o infrastructură solidă. Şahtior a făcut întâi bază sportivă, pentru echipa mare, pentru academie, au făcut stadion şi mai apoi au început să bage bani şi să ajungă la nivelul la care au fost. Dinamo Kiev, la fel, Dnipro, în trecut. Nu există club în Ucraina care să nu aibă şi să nu îşi fi construit bază sportivă.
Baza de la FCSB, de exemplu, nu ar fi existat la Şahtior, nici măcar la ultima grupă de copii şi juniori. Nu se compară. Ei aveau hotel cu ospătari în baza sportivă, cu saună, cu tot ce era nevoie.
Dar trebuie să spun că numai gardul bazei sportive de la Şahtior valora peste 100 de milioane de dolari, din ce aflasem de la oamenii clubului. Pot confirma şi Mircea Lucescu, Ciprian Marica.
În România, o bază cu tot cu echipă nu valorează atât. Cei de la FCSB nu ajung nici la 3% din ce au cei de la Şahtior. În timpul războiului, ei au plecat la Kiev şi au preferat să joace într-o bază de acelaşi nivel. Nu s-au dus pe oriunde”, a declarat Marian Aliuţă pentru Sport pe Surse.