Ce riscă FCSB după acuzațiile făcute la adresa lui Gigi Becali.

Regulamentul disciplinar al FRF prevede sancțiuni drastice pentru persoanele care sunt dovedite drept recidiviste în cazuri de corupție. Și cum Gigi Becali a fost sancționat și pentru celebrul ”Caz Valiza” din 2008, o eventuală nouă sancțiune aplicată patronului de la FCSB ar putea să ducă inclusiv la retrogradarea roș-albaștrilor în Liga 2.

Declarația lui Marian Cristescu, fost jucător la U Cluj, referitoare la meciul cu CFR din ultima etapă a sezonului 2011/2012, ar putea provoca un scandal major în fotbalul românesc. Mijlocașul susține că echipa la care juca la acea vreme ar fi fost stimulată financiar să încurce rivala CFR de către latifundiarul din Pipera. Dacă Federația Română de Fotbal se va autosesiza în acest caz, ar putea fi emis un verdict sever pentru campioana României, care ar plăti astfel pentru o altă acțiune a patronului său. În 2008, Gigi Becali a fost condamnat la închisoare pentru „valiza” de bani, dar echipa nu a fost afectată atunci. Totuși, regulamentul disciplinar actual include o prevedere care ar putea duce echipa lui Charalambous până în Liga a 2-a.

1. Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidența prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/FRF, sau să favorizeze o persoana sau un club, va fi sancţionată în mod cumulativ:

a. cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei;

b. cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice
stadion pentru 2 ani;

c. retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară”, sunt sacțiunile trecute în articolul 60 din Regulamentul disciplinar al Federației Române de Fotbal.

Sancțiuni imprescriptibile

Chiar dacă au trecut mai bine de 12 ani de la acel moment, Gigi Becali nu va putea fi absolvit de vină pentru că astfel de fapte de corupție nu se pot prescrie.

Aliniatul 3 al articolului 46 din Regulamentul disciplinar al Federației Române de Fotbal prevede clar că „Sancţionarea corupţiei este imprescriptibilă”.

Astfel încât Gigi Becali ar putea răspunde în continuare în fața organismelor sportive dacă aceastea vor demara o anchetă în acest caz. Dar din punct de vedere penal, fapta s-a prescris.

Lasă un comentariu