FCSB, lider la finalul sezonului regulat! Charalambous: „Sper ca tradiția să se respecte”
FCSB a încheiat sezonul regulat din Superliga pe prima poziție, după victoria obținută pe Arena Națională în fața Universității Craiova, scor 1-0.
La conferința de presă de după meci, Elias Charalambous și-a felicitat jucătorii și a comentat reușita decisivă a lui Adrian Șut.
Elias Charalambous: „Sper ca tradiția să se respecte”
„Am întâlnit un adversar foarte bun, căruia îi place să joace fotbal. Au un stil similar cu al nostru. Noi am avut o ocazie mare de a înscrie prin Băluță, apoi a venit golul fantastic al lui Șut, cu piciorul stâng. În a doua repriză, noi am avut ocazii prin Gheorghiță și Tănase. Puteam înscrie golul al doilea, dar nu am făcut-o. Apoi s-a simțit oboseala”, a declarat Charalambous.
Tehnicianul a vorbit și despre play-off-ul care urmează, subliniind că FCSB trebuie să rămână concentrată.
„Urmează un nou campionat. Mai sunt 10 meciuri, 30 de puncte. Prima adversară, Rapid. Urmează un alt mic campionat, deci mai e drum lung până la final. Primul meci este cel cu Rapid. Sper ca tradiția să se respecte (n.r – ca echipa care termină pe primul loc sezonul regulat să câștige și titlul), dar aici e vorba doar de niște lucruri din trecut. Nimic nu e decis. Mai avem 10 meciuri și trebuie să ne concentrăm la fiecare, începând cu cel de Rapid de duminica viitoare. Urmează meciuri cu echipe de tradiție și va fi dificil pentru toată lumea”, a mai spus Charalambous.
Daniel Bîrligea, apt pentru FCSB – Rapid
În prima etapă din play-off, FCSB, locul 1, va primi vizita Rapidului, locul 6. Elias Charalambous a oferit vești bune despre Daniel Bîrligea, care are șanse mari să fie recuperat după accidentarea musculară.
„Cred că Bîrligea va juca cu Rapid. Progresează și cu Rapid cred că va fi cu noi”, a anunțat antrenorul.
De asemenea, Charalambous a explicat absența lui Risto Radunovic din meciul contra Universității Craiova.
„Risto a încasat o lovitură și a fost mai bine să nu joace în acest meci. Am preferat să nu riscăm. Mai sunt multe meciuri până la final, iar azi doar și-ar fi agravat accidentarea dacă ar fi jucat”, a încheiat Charalambous.