Cristiano Bergodi, avertisment înainte de FCSB – U Cluj

U Cluj a obținut o victorie importantă în derby-ul Clujului, scor 3-1 cu CFR, în etapa a doua din grupele Cupei României, iar Cristiano Bergodi privește cu încredere spre următorul test. Antrenorul „șepcilor roșii” a vorbit despre revenirea echipei la forma din sezonul trecut și a prefațat duelul cu FCSB, programat luni, în etapa a 14-a din Superliga.

Formația pregătită de Bergodi s-a impus în deplasare, după un meci în care Marius Ștefănescu a deschis scorul în minutul 20, iar Jovo Lukic a reușit o dublă, în minutele 32 și 75. Pentru CFR Cluj a marcat Sergiu Buș, în prelungirile primei reprize.

Bergodi anunță revenirea lui U Cluj

La finalul partidei, tehnicianul italian s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale și a evidențiat răbdarea de care au dat dovadă elevii săi în construcție. Bergodi consideră că U Cluj începe să se apropie din nou de nivelul arătat în sezonul trecut, când a încheiat campionatul pe locul al doilea.

„Am făcut un meci foarte bun din toate punctele de vedere, mai ales din punctul de vedere al jocului, pentru că am reușit să îi desfacem și am avut și răbdare, am plimbat mingea.

Asta mă bucură și îi felicit pe băieți pentru că au făcut un meci foarte bun. La golul lor am avut cele mai mari emoții. Maca a făcut un meci bun, dar acolo trebuia să degajeze și am vorbit cu ei în vestiar să aibă grijă.

El spune că e obosit tot timpul, dar tot timpul dă gol. Eu mă bucur pentru el, pentru că înscrie așa de mult, dar nu e întâmplător pentru că noi reușim să aducem mingea în fața porții și ușor, ușor revenim la cea mai bună formă a noastră”, a declarat Cristiano Bergodi, la Digi Sport.

„Va fi un meci foarte greu cu FCSB”

Victoria din Cupă vine într-un moment important pentru U Cluj, care încearcă să-și consolideze forma înaintea confruntării cu FCSB. Bergodi știe că echipa sa va avea parte de un adversar dificil, însă consideră că rezultatul din derby-ul Clujului poate contribui la creșterea moralului jucătorilor.

„Fiecare victorie aduce un moral bun și mai ales pentru un meci așa greu cum va fi cel cu FCSB”, a spus antrenorul italian.

Până la duelul din campionat, U Cluj mai are de gestionat și obiectivul din Cupa României. Bergodi a transmis că echipa sa vrea să termine grupa pe primul loc și să continue parcursul bun din competiție.

„Suntem favorita grupei, vom încerca marți să câștigăm meciul și să terminăm grupa pe primul loc”, a mai declarat tehnicianul.

U Cluj ocupă primul loc în Grupa B a Cupei României, cu șase puncte, în timp ce CFR Cluj se află pe poziția a patra, cu trei puncte. Din grupă mai fac parte Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna, Sepsi și Progresul Spartac.

Pentru „șepcile roșii”, următorul obiectiv este duelul cu FCSB, în care Bergodi speră ca echipa sa să confirme semnele revenirii și să obțină un rezultat pozitiv.

Lasă un comentariu