Rapid a pierdut în mod uluitor împotriva celor de la Petrolul, scor 0-2, după două autogoluri, iar Cristiano Bergodi are șanse din ce în ce mai mari să fie demis de Dan Șucu! „Giuleștenii” au mai multe variante pentru a-l înlocui pe italian, iar printre acestea se numără Marius Șumudică, Daniel Pancu sau Marius Măldărășanu.
Cristiano Bergodi, dat afară de Dan Șucu de la Rapid: scenariul pe care italianul nu și-l imagina e aproape inevitabil!
Adus cu foarte puțin timp înainte de startul sezonului, rezultatele înregistrate de Bergodi au fost mult sub așteptări: „giuleștenii” au înregistrat o singură victorie în primele cinci runde din Superliga și au acumulat doar cinci puncte, iar pe Giulești, unde era o adevărată fortăreață în sezonul precedent, nu au câștigat vreun meci.
Dan Șucu ar putea să-l demită în timp record de la Rapid, iar mulți oameni de fotbal par să fie de acord că presiunea de pe umerii italianului crește cu fiecare secundă. Imediat după joc, Anghel Iordănescu a subliniat că Bergodi se află într-o criză imensă.
„Deja este sub presiune, lumea nu mai are răbdare! Lumea vrea campionatul, iar în momentul de față, Bergodi este într-o criză mare și de rezultate, și de identitate”, a spus, după Rapid – Petrolul, Anghel Iordănescu.
Mai mult, în urmă cu câteva zile, fostul rapidist Cristi Dulca a pus presiune pe Bergodi, în direct la ProSport Live, și a precizat că este de neconceput ca Rapid să nu câștige în Giulești.
„CFR-ul e o echipă care, ca și cum ai deschide o fereastră și jucătorii au început să joace fotbal. Înainte, cu Dan, echipa era prea închisă, jucau același stil de atâția ani, chiar dacă au avut rezultate, nu era un joc plăcut. Acum au foarte multe ocazii, pasează, chiar dacă este un antrenor italian, se concentrează mai mult pe jocul de atac.
E o echipă, alături de FCSB, Farul, Craiova, au cel mai frumos joc. Rapidul, în primul joc atât. Nu pot să înțeleg cum nu au câștigat două meciuri acasă. Mie mi-a plăcut așa ca joc, Bergodi este un antrenor bun, îl apreciez, chiar îmi place ca antrenor. Să joci în Giulești și să nu câștigi două meciuri, pe vremea când eram jucător nu concepeam așa ceva”, a declarat fostul fotbalist al Rapidului, Cristi Dulca, la ProSport Live.
Marius Șumudică – dorit de galerie, hulit de conducere
Varianta „eternă” pentru banca Rapidului rămâne Marius Șumudică. Liber de contract după ce s-a despărțit de Al Raed, „Șumi” a fost în cărți și după plecarea lui Adrian Mutu, însă giuleștenii au ales în ultimul moment să meargă pe mâna lui Bergodi.
Dorit cu ardoare de toți suporterii rapidiști, antrenorul român este în conflict deschis cu conducerea de la Rapid, iar acest lucru ar putea cântări din nou decisiv în cazul în care Bergodi va pleca, așa cum a fost și la sosirea italianului.
În direct la ProSport Live, Dan Șucu a fost avertizat de Dumitru Dragomir că va regreta decizia de a-l numi pe Cristiano Bergodi în locul lui Marius Șumudică.
„Părerea mea este că domnul Șucu este un om foarte serios care nu prea se pricepe la activitatea asta. Trebuie să o înțeleagă. În 5-6 ani, o va înțelege: că mulțimea are dreptate. Nici eu nu am câștigat cu mulțimile. Câte înjurături, blesteme mi-au tras, dar asta este!
Dacă ia campionatul, va fi cel mai tare conducător. Dacă nu ia campionatul, va fi alergat și el, și Niculae, și Angelescu. (n.r. Șumudică era cea mai bună variantă pentru Rapid?) Absolut! Acum, cred că Rapid avea nevoie de Șumudică, acum, când are și un pic de lot. Cu toate că și Bergodi este un antrenor bun, dar nu de talia lui Șumudică. Șumudică e în primii 4-5 antrenori ai țării la această oră”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Daniel Pancu – varianta „imposibilă”
Un alt nume de legendă din Giulești care ar putea fi luat în calcul de conducerea Rapidului este Daniel Pancu, însă sosirea acestuia ar fi cel puțin complicată în acest moment, având în vedere că abia a fost instalat ca selecționer al reprezentativei U21 a României.
„Pancone” chiar a discutat în aceste zile despre posibilitatea de a prelua Rapidul, însă crede că acest lucru va avea loc în „viitorul îndepărtat”.
„Da, îl văd pe Șumudică să antreneze din nou Rapidul. Eu… nu știu, când se aliniază planetele și la mine. Eu văd să antrenez Rapidul într-un viitor îndepărtat.
Normal că îmi doresc să iau campionatul cu Rapid! Eu vorbeam despre condițiile de la Poli Iași, dar oamenii uită ce condiții erau la Rapid atunci când eram eu. La Rapid erau cele mai bune salarii din Liga 2, la bătaie cu o echipă sau două, aveam cel mai bun lot. Chiar dacă eu mă discreditez acum. Chiar dacă m-au dat afară de pe locul șase, eu am am fost la două puncte de locul doi și la un punct de baraj.
Realitatea pură este că terenul de antrenament din Regie era cu gropi, șanțuri și țevi de canalizare, iar gazonul de pe terenul principal când începeau ploile se transforma în mocirlă. Nu întâmplător Rapid a promovat cu Iosif, când Rapid s-a mutat la baza Buftea pentru a face antrenamentele. Pentru că și după mine, Dan Alexa, Iencsi sau Grigore n-au putut să-și pună planurile în acțiune.
Acum mi-ar plăcea și mie să văd intensitatea aia la antrenamente, pe gazon hibrid și să văd noul Giulești așa. Acum, Dumnezeu poate întoarce soarta și va face să antrenez și eu echipa în aceste condiții”, a spus Daniel Pancu, potrivit Fanatik.
Marius Măldărășanu – „răul” cel mai mic
Marius Măldărășanu este cea de-a treia variantă, iar antrenorul lui Hermannstadt poate fi, fără doar și poate, „răul” cel mai mic, întrucât este agreat și de suporteri, și de conducere, iar aducerea lui de la Sibiu s-ar putea dovedi mai facilă decât numirea lui Șumudică sau Daniel Pancu.
În plus, „Măldă” a și impresionat pe banca sibienilor, formație care a fost considerată revelația sezonului trecut, iar stilul de joc impus a atras deseori laude din partea oamenilor de fotbal.
„Măldărășanu trebuie lăudat, și nu doar pentru victorii. E preocupat de fotbal, jucătorii pasează, vin la combinații. Sibiul joacă, pune presiune, sunt câte șapte oameni în 30 de metri. Primul meci l-a pierdut nemeritat (n.r. 0-1 cu Farul). A avut o grămadă de ocazii cu Farul, ca aici. Uite că acum nu a mai pierdut. Hermannstadt joacă fotbal”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.