Cum a reacționat Nelu Varga, după ce Gigi Becali a câștigat titlul cu FCSB: „Să îl felicite clubul”

FCSB a confirmat matematic câștigarea titlului în Superliga cu trei etape rămase, după ce a învins Farul cu 2-1 pe teren propriu. Gigi Becali este laude pentru această performanță, marcând revenirea echipei la titlu după o absență de nouă ani, în timp ce CFR Cluj dominase scena cu cinci titluri în această perioadă.

Acționarul majoritar de la CFR l-a felicitat pe Gigi Becali pentru performanța clubului său în acest sezon. Nelu Varga speră că în sezonul viitor, cu Dan Petrescu pe bancă, CFR va fi o concurentă serioasă pentru primul loc și va răspunde așteptărilor.

Să îl felicite clubul, eu nu am de ce. Nu cred că s-a terminat campionatul, este timp. Așa e normal, așa e elegant și corect. Astea sunt glume, nu au nicio treabă cu antrenoratul. Glumesc. Îi doresc sănătate și de la anul îi va fi foarte greu.

Îi doresc domnului Becali să se califice în Europa, e foarte important să aducă puncte, până acum noi am adus, să nu mai fie nevoie să jucăm tururile preliminare. Vedeți că orice meci e greu, indiferent de echipe și de țările din care provin”, a spus Varga, pentru sportpesurse.ro.

Lasă un comentariu